Screening pentru cancer colorectal, de la 45 de ani

screening cancer colorectal

Screening. Medicii atrag atenția că mărirea volumului abdominal sau tulburările tranzitului intestinal pot fi semnale de alarmă pentru un anumit tip de cancer.

Screening cancer colorectal. Prof. dr. Cornelia Nițipir, medic primar oncolog, Spitalul de Urgență Elias, spune că, dacă avem măriri ale volumului abdominal sau tulburări ale tranzitului intestinal, trebuie să ne asigurăm că nu există o problemă la nivelul tubului digestiv.

”Să nu uităm că în ultimii ani, din cauza scăderii vârstei de debut a cancerelor colorectale, se recomandă în toată lumea ca începerea acestui screening să aibă loc la vârste mai tinere, de 45 de ani (eventual 50), cu o colonoscopie sau, dacă este nevoie, și cu o endoscopie. Aceste neoplazii colorectale au ajuns să debuteze, uneori, la vârste de sub 50 de ani, nu cum eram obișnuiți, la vârste de 60- 70 de ani, toate acestea fiind corelate, în primul rând, cu modul nostru de alimentație, cu sedentarismul, cu obezitatea, inclusiv cu factorii la care suntem expuși prin mediul înconjurător și cu stresul”, explică specialistul.

Recomandări noi internaționale

Într-un efort de a reduce ratele crescânde ale cancerului colorectal în rândul americanilor mai tineri, Grupul de lucru pentru serviciile de prevenție din SUA (US Preventive Services Task Force) și-a schimbat poziția în ceea ce privește screening-ul cancerului colorectal, scăzând vârsta recomandată pentru a începe screening-ul la 45 de ani. Grupul de lucru a recomandat anterior screening-ul la vârsta de 50 de ani. Decizia USPSTF se aliniază la liniile directoare ale unor organizații precum Societatea Americană a Cancerului (ACS), care recomandă, de asemenea, ca screeningul preventiv al cancerului colorectal să înceapă la vârsta de 45 de ani în rândul adulților fără simptome de cancer colorectal care au un risc mediu de a dezvolta boala la un moment dat în viaţă. Atât USPSTF, cât și ACS afirmă că screeningul cancerului colorectal ar trebui să continue până la vârsta de 75 de ani pentru toți americanii și că screening-ul ar trebui efectuat numai de la caz la caz în rândul americanilor cu vârsta cuprinsă între 76 și 85 de ani.

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente