Asociații de Pacienți

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC)Federaţia a fost înfiinţată în anul 2005 din necesitatea ca toţi cei care luptă împotriva cancerului să devină o forţă cu o voce puternică. FABC este interfaţa între organizaţiile membre şi instituţiile statului, instituțiile europene implicate în sănătate, precum şi organizaţiile europene şi internaţionale similare. FABC reprezintă interesele a peste 75.000 de membri în întreaga ţară, pacienţi, supravieţuitori şi voluntari. Cezar Irimia este președinte FABC. Site: www.fabc.ro

Asociația Româna de Cancere Rare (ARCare) - ARCrare a fost înfiinţată în luna iunie 2011 din dorinţa de a reprezenta persoanele afectate de cancere rare din România, a familiilor lor şi a specialiştilor implicaţi în diagnosticarea și tratarea lor. Este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, apolitică şi independentă, cu beneficiu public, membră a Alianței Naționale pentru Boli Rare din România. Dorica Dan este președinte ARCrare. Site: www.arcrareromania.ro

Alianța Națională de Boli Rare -  Alianța a fost înființată la inițiativa Asociației Prader Willi din România în august 2007, printr-un proiect finanțat de CEE Trust.  Pentru înființarea Alianței și-au reunit eforturile  32 de membri fondatori: organizații de boli rare și grupuri de pacienți pentru care boala este atât de rară încât nu există o asociație. Misiunea Dorica Dan este președinte ARCrare este aceea de a dezvolta și derula activități de lobby și advocacy pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților cu boli rare din România. Dorica Dan este președinte Dorica Dan este președinte ARCrare. Site: www.bolirareromania.ro

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) - Misiunea COPAC este de a sprijini pacienţii şi organizaţiile de pacienţi să acţioneze unitar şi eficient pentru apărarea şi promovarea drepturilor pacienţilor. Radu Gănescu este președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România. Site: www.copac.ro

Asociația M.A.M.E.  - Maternitate, Advocacy, Medicină, Educație, este o organizație nonprofit, fondată la începutul anului 2009, la inițiativa Mariei Culescu, după ce a fost diagnosticată cu cancer. Misiunea asociației este să contribuie la îmbunătățirea calității vieți pacienților din România și să îi ajute să își redobândească sănătatea pentru a avea o viață normală atât la nivel educațional, social cât și la nivel psihologic și comportamental. Președinte: Maria Culescu.  Site: www.asociatiamame.com

Asociația Prietenii lui AdrianAsociația are ca scop sprijinirea intereselor bolnavilor de boli de sânge și măduva osoasă, precum și a familiilor acestora, îmbunătățirea calității vieții pacienților, precum și ajutorarea oamenilor bolnavi de boli hematologice, începând de la informare, metode de diagnosticare, până la tratamente cu șanse cât mai mari de vindecare, motivat de realele și gravele probleme cu care se confruntă un număr însemnat de persoane afectate. Alexandra Bârsan este președinte și membru co-fondator. Site: www.aspla.ro

Asociaţia Naţională a Hemofilicilor din România - Asociaţia are ca scop promovarea şi protejarea interesele comune ale bolnavilor de hemofilie, maladia Von Willebrand și alte coagulopatii rare. De la data creării sale, ANHR încearcă să fie un sprijin pentru persoanele cu hemofilie, aducând un suport tehnic şi moral pacienţilor şi familiilor confruntate cu această patologie. Preşedintele asociației este Nicolae Oniga. Site : www.anhr.ro

Asociația Română împotriva Leucemiei – Asociația a fost fondată de supraviețuitori ai leucemiei în sprijinul actualilor pacienți cu boli hematologice. Asociația Română împotriva Leucemiei (ARIL) a fost înființată în 2006 de Monica Bunaciu, care a învins leucemia după o lungă luptă, împreună cu un grup de persoane implicate direct sau indirect în lupta împotriva bolilor hematologice în spitalele din România. Misiunea asociației este de a îmbunătăți șansele de vindecare ale actualilor și viitorilor pacienți cu boli hematologice din România, oferind suport și consiliere pacienților cu boli hematologice și familiilor lor și desfășurând acțiuni în vederea îmbunătățirii condițiilor de tratament din România. Monica Bunaciu este președinte ARIL. Site : www.aril.ro

Asociația Pacienților Oncologici din România - Scopul APOR este apărarea și promovarea drepturilor persoanelor cu afecțiuni oncologice, umanizarea bolii, conștientizarea populației asupra importanței controlului medical pentru depistarea în fază incipientă a afecțiunilor oncologice (cu accent pe cancerul de sân și leucemia la copii), prin informare și analize specifice; minimizarea timpului de diagnosticare; orientarea beneficiarilor către specialist eliminând timpul de așteptare. Gheorghiu Iolanda este președintele asociației. Site: www.aporromania.ro

Asociația Little People România – Asociația s-a născut din inițiativa fondatorilor Katie și Shajjad Rizvi în 1996, în Cluj Napoca, din dorința de a oferi fiecărui copil și adolescent bolnav de cancer sprijinul de care are nevoie. În prezent, asociația pune la dispoziția domeniului oncopediatric din România și Republica Moldova o serie de servicii de înaltă calitate, programe zilnice de suport psihosocial a pacienților, evenimente complexe pentru tinerii supraviețuitori de cancer, profesionalism în coordonarea voluntarilor, sprijin material al secțiilor din spital prin proiecte de renovare a camerelor de joacă, donare de aparatură medicală și achiziționarea medicamentelor greu accesibile, grijă și implicare constantă din partea unei echipe dedicate. Shajjad Rizvi este președintele asociației. Site: www.thelittlepeople.ro. 

Asociația R.O.Z. se adresează femeilor care trec printr-un diagnostic oncologic, dar și aparținătorilor lor. Asociația R.O.Z s-a înființat în luna octombrie 2020 și își propune să ofere: terapie prin teatru și alte arte performative, grupuri de suport emoțional pentru paciente și familie, activități, programe, proiecte și evenimente culturale, educaționale, sportive pentru pacienți și însoțitorii lor,  materiale media pentru prevenție, educare și susținerea în diagnosticul oncologic, campanii de informare pentru adolescenți, tineri, dar și pentru persoane cu vârsta între 30 și 60 de ani, educație prin nutriție, susținere psihologică și susținere oncologică. Delia Grigoroiu este președintele asociației. Site: https://asociatiaroz.ro/. 

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice (APAH-RO) - înfiinţată în 2009, la initiaţiva unui grup de pacienţi cu afecţiuni hepatice din întreaga ţară. În prezent, asociaţia are filiale şi centre zonale în: Alexandria, Arad, Braşov, Bucureşti, Iaşi şi Cluj. Asociaţia desfăşoară, la nivel naţional, campanii de informare privind virusurile hepatice: modalităţi de transmitere, prevenţie, acces la tratament, consiliere psihologică, discriminarea la locul de muncă. Marinela Debu este președintele asociației. Site: https://hepato.ro/.

Asociația Bolnavilor de Cancer și Hepatită Giurgiu (ABCH Giurgiu) este axată pe promovarea atitudinii de sprijin, toleranță și compasiune față de pacienții cu cancer și afecțiuni hepatice, apărarea drepturilor și intereselor acestora. Asociația a luat ființă ca urmare a necesității de a asigura consiliere pentru pacienți, de a pune la dispoziția pacienților informații despre boală și despre tratamente, de a fi o interfață între pacient și autoritățile decidente. Georgiana Crețu este președintele asociației. Site: https://abch-giurgiu.webnode.ro/.

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente