Eurostat: Doar 9% dintre românce și-au făcut o mamografie

mamografie Eurostat

România se află pe ultimul loc la numărul femeilor cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani care au efectuat o mamografie în anii 2017- 2018, potrivit Eurostat.

În 2019, două treimi (66%) dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani din UE au raportat că au făcut o mamografie (examinare a sânilor cu raze X) în ultimii doi ani. Cel mai recent raport al Oficiului European de Statistică (Eurostat) arată că Suedia (95%), Finlanda (92%), Danemarca (82%), Portugalia (81%), Luxemburg și Țările de Jos (ambele 78%) au înregistrat cea mai mare pondere a femeilor de această vârstă care au efectuat o mamografie în perioada menționată.

În schimb, mai puțin de jumătate dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani au primit o astfel de examinare în acest interval de timp în România (9%), Bulgaria (36%), Estonia (44%) și Letonia (49%).

Populație afectată

Cancerul de sân afectează cel mai frecvent femeile în vârstă, majoritatea persoanelor având vârsta peste 50 de ani la momentul diagnosticului, însă 1 din 5 cazuri de cancer de sân se diagnostichează înainte de vârsta de 50 de ani.

În UE, cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer înregistrat în rândul femeilor, cu peste 400.000 de cazuri noi diagnosticate anual (la nivelul anului 2018).

În România, cancerul de sân ocupa, în 2018, prima poziție cu o pondere a cazurilor noi de 25,1% (9.629 cazuri noi), la mare distanță de cancerul de colon (11,9%; 4 576 cazuri noi) și cancerul de col uterin (8,6%; 3 308 cazuri noi). În privința numărului de decese înregistrat în rândul femeilor prin cancerul mamar, acesta a fost în 2017 de 3.484, în creștere față de 2016 (3.457 decese).

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente