CNAS: program integrat pentru afecțiunile oncologice

Conf. dr. Adela Cojan, CNAS

Programul Național de Oncologie reprezintă, ca finanțare, 40% din fondurile alocate, în total, celor 14 programe naționale de sănătate gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

”Din punctul meu de vedere, este o finanțare fragmentată, care nu poate duce decât la o funcționare defectuoasă și la un angrenaj ruginit al funcționării acestui program de prevenție, tratament și recuperare. Uitându-mă la subprogramele din cadrul acestui program de cancer, avem tratamentul medicamentos, finanțarea investigațiilor de înaltă performanță tip PET-CT, tratamentele pentru reconstrucția mamară prin endoprotezare în afecțiunile oncologice, tratamentul și monitorizarea pacienților cu leucemii acute, serviciile de radioterapie și subprogramul de diagnostic genetic al tumorilor solide maligne de tip sarcom Ewing și neuroblastom. Poate un program integrat al diagnosticării precoce, tratamentului și recuperării pentru această maladie aflată pe locul 2 ca morbiditate și mortalitate ne-ar putea ajuta să facem pași importanți pentru a nu mai ocupa primele locuri la mortalitatea evitabilă pe unele dintre localizările cancerului”, a atras atenția conf. dr Adela Cojan, președintele CNAS, în cadrul media trainingului ”Politici și strategii în MANAGEMENTUL ONCOLOGIC/ controverse”, organizat de revista Politici de Sănătate cu sprijinul Asociației Române a Producătorilor Internaționali de medicamente (ARPIM).

Traseul pacientului

În ceea ce privește creionarea unui Plan Național de Cancer sau a unor inițiative legislative, la nivelul grupurilor tehnice de lucru, alcătuit din specialiști ai diferitelor instituții, inclusiv CNAS, s-a realizat deja traseul pacientului cu cancer colorectal. ”S-a stabilit pentru cancerul colorectal care este traseul pacientului, care este durata minimă de timp pentru ca pacientului să îi fie pus un diagnostic corect, care este durata minimă de timp necesară pentru intrarea în tratament după stabilirea diagnosticului corect. Deja au fost creionate obiectivele cele mai importante, resursele, responsabilitățile, astfel încât să putem contribui la tratamentul și la recuperarea pacienților stadializați în perioade mult mai precoce ale bolii”, a mai explicat președintele CNAS.

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente