Cancer de sânge: 37 români așteaptă un donator compatibil de celule stem hematopoietice

cancer de sânge

În lume, la fiecare 35 de secunde, cineva este diagnosticat cu un cancer de sânge, iar în România, în fiecare an, la 100.000 de locuitori sunt depistați trei pacienți cu un cancer de sânge.

Cele mai frecvente tipuri de cancer de sânge sunt leucemia, mielomul și limfomul. Transplantul de celulele stem hematopoietice poate însemna o șansă la viață, uneori singura, pentru persoanele cu o astfel de boală. De Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerelor de Sânge, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), în parteneriat cu Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice și Societatea Română de Transplant Medular, trage un semnal de alarmă. În 2021, niciun donator din Registru nu a fost compatibil cu un pacient cu cancer de sânge care are nevoie de transplant din cauza numărului prea mic de oameni înscriși pe lista potențialilor donatori de celule stem hematopoietice.

De la începutul anului și până acum, în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice s-au înscris doar 2913 persoane. Pentru bolnavii cu cancer de sânge, transplantul este singura soluție terapeutică. Anul acesta au fost transplantați 21 de pacienți, dar sunt 37 de pacienți diagnosticați cu cancer de sânge care nu au un semen pereche și care speră în fiecare zi că un donator voluntar nou înscris va fi șansa lor la viață.

„Cancerele de sânge au, în acest moment, doar șanse teoretice de vindecare dacă numărul persoanelor înscrise în Registru este mic. De aceea, este nevoie de mai multă implicare din partea tuturor. Este foarte complicat să găsești donatorul compatibil. În peste 70% din cazuri, el nu este din cadrul familiei. Astfel, orice persoană nou-înscrisă înseamnă o șansă la normalitate. Chiar dacă suntem în pandemie și eforturile medicilor s-au concentrat pe pacienții cu COVID-19, trebuie să fim în continuare alături de bolnavii de cancer”, spune Cezar Irimia, președinte FABC.

Nevoia de donatori și provocările pandemiei

„Activitatea de transplant de celule stem a continuat în ciuda perioadei pandemice, efectuându-se procedurile cu caracter de urgență, în principal allotransplanturi pentru leucemiile acute și autotransplanturi pentru limfoamele maligne. Am încercat să respectăm recomandările internaționale în domeniu și să menținem pacienții și personalul în siguranță, cu toate eforturile”, spune prof. dr. Alina Tănase,  președinte  Societatea Română de Transplant Medular.

Anul trecut, în condițiile restrictive generate de pandemia COVID-19, cinci români au donat celule stem hematopoietice pentru pacienți cu un cancer de sânge.

Devino donator de celule stem hematopoietice&donează o șansă la viață

Oricine poate salva viața unei persoane care suferă de un cancer de sânge. Singurele condiții sunt limita de vârstă: 18 și 45 de ani și să nu aibă probleme de sănătate.

„De ce este important să crească numărul românilor înscriși în Registru? Răspunsul este simplu: în prezent pentru 1 din 3 pacienți români cu indicație de transplant de celule stem hematopoietice nu găsim niciun donator compatibil. Cu cât sunt înscriși în Registru mai mulți oameni din țara de origine a pacientului, cu atât cresc șansele de compatibilitate. Înscrierea se face foarte ușor. Pe site-ul nostru, www.registru-celule-stem.ro/implicate/, trebuie doar să completezi formularul cu datele personale de contact. Vei primi acasă un kit de raclaj bucal ca să îți recoltezi singur/ă probele de pe mucoasa internă a obrazului, apoi urmezi instrucțiunile pentru a trimite plicul cu probe înapoi la Registru pentru analize. Durează doar câteva minute să poți salva o viață”, spune dr. Aurora Dragomirișteanu, director general, Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

După primirea rezultatelor analizelor HLA, datele personale sunt validate, pseudomizate și criptate. Persoana care s-a înscris va primi o scrisoare de confirmare că este înregistrat ca potențial donator de celule stem hematopoietice. Dacă va avea șansa să fie frate genetic cu un pacient care are un cancer de sânge, va fi sunat de cineva de la Registru.

În acest moment, 78.341 români sunt înscriși în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. Deși pare mare, numărul persoanelor înregistrate reprezintă doar 0,3% din populația țării, comparativ cu 10% în Germania, 12% în Israel sau 13% în Cipru. Registrul din România este prea mic pentru a găsi la timp un donator pereche pentru o treime dintre pacienții români care au nevoie de transplant.

Registrul din România este interconectat cu registre din alte 60 de țări și împreună numără astăzi peste 40 de milioane de donatori voluntari de celule stem hematopoietice.

Din aprilie 2013, de când Registrul din România a devenit funcțional, 311 pacienți români au beneficiat de transplant de celule stem de la donatori neînrudiți. Doar pentru 12 dintre aceștia, donatorul a fost din România. Ceilalți și-au găsit perechea potrivită în Germania, Polonia, Marea Britanie, Italia, Spania, Franța, Cipru, Israel, Grecia, Elveția, Suedia, Austria, Belgia, Portugalia, Slovacia, Slovenia,Turcia și India.

Celulele stem hematopoietice, celule care dau viață

Celulele stem sunt considerate componentele de bază ale vieții și stau la baza formării oricărui tip de celulă din organism. Celulele stem hematopoietice sunt celule capabile să se transforme în orice tip de celulă adultă (funcțională) a sângelui și a sistemului imunitar. Aceste celule se găsesc în măduva osoasă și se recoltează de la adulți din sânge periferic sau din măduvă osoasă a oaselor mari și late. Se pot recolta, de asemenea, și la naștere din sângele cordonului ombilical.

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerelor de Sânge este marcată în fiecare an pe 28 mai, ca semnal de alarmă pentru conștientizarea importanței acestor tipuri de cancer, dar și pentru încurajarea oamenilor să se înscrie în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente