War On Cancer: sănătatea mintală a persoanelor cu cancer

War On Cancer sănătatea mintală a pacienților cu cancer

71 % dintre participanții la studiul War On Cancer cred că sănătatea lor mintală a scăzut în timpul tratamentului cancerului, iar 51 % dintre respondenți nu au fost niciodată informați despre efectele asupra sănătății fizice sau mintale ale tratamentului cancerului.

War on Cancer a lansat rezultatele cheie ale ultimului lor studiu de sănătate mintală. Alte rezultate arată că 68% dintre aparținători nu au primit ajutor de specialitate în ceea ce privește sănătatea mintală, iar 86% și-ar fi dorit să aibă acces la un specialist în sănătatea mintală atât în timpul tratamentului pentru cancer, cât și după acesta.

War On Cancer este un instrument digital al cărui scop este îmbunătățirea considerabilă a săntății mintale a celor afectați de cancer. De Ziua MOndială a Cancerului 2021 (4 februarie), War On Cancer a lansat cel de-al treilea Studiu privind sănătatea pacienților cu cancer, astfel încât să descopere modul în care sunt manageriate problemele de sănătate mintală ale tuturor celor afectați de cancer. La studiu au participat aproximativ 1.000 de persoane (majoritatea din UK, Suedia și SUA) aflate în timpul tratamentului pentru cancer sau după acesta.

„Nu mă mir că studiul nostru a evidențiat faptul că 71% dintre participanți afirmă că sănătatea lor mentală a scăzut, dar ceea ce mă întristează este faptul că atât de mulți oameni au raportat că nu li s-a oferit sprijin, în timpul și după tratament. Acest lucru este ceva ce putem remedia”, a declarat Fabian Bolin, CEO și co- fondator al War On Cancer.

Prof. Hans Hägglund, medic hematolog, coordonatorul Centrului Național pentru Cancer din Suedia, a atras atenția că, până acum, îngrijirea și cercetarea în domeniul cancerului s-a axat foarte mult pe măsurarea supraviețuirii și trebuie să avanseze spre aspecte mai nuanțate. ”Măsurarea supraviețuirii este mai ușoară, dar cred că în viitor trebuie să începem să ne adresăm și sănătății mintale. Aș dori să îi încurajez pe toți pacienții să întrebe echipa lor medicală despre sănătatea mintală. Așa putem accelera procesul”, a spus dr. Hägglund.

Statistici 2020: sănătatea mintală s-a deteriorat

Unul din doi oameni se va confrunta cu probleme de sănătate mintală în timpul vieții lor, iar unul din cinci trăiește cu probleme de sănătate mintală în orice moment dat. Potrivit statisticilor, sănătatea mintală s-a deteriorat în toate țările OECD în anul 2020.

”Trebuie să redefinim sănătatea în experiența cancerului și cred că suntem mai aproape de aceasta cu inițiativa Comisiei Europene privind centrele comprehensive de îngrijire a cancerului din UE, ca parte a Planului European de Combatere a Cancerului. Sănătatea mintală, nevoile psihologice ar trebui să facă parte din îngrijirea cancerului. Toți bolnavii de cancer și supraviețuitorii trebuie supuși screening-ului pentru distresul oncologic și, prin urmare, este foarte important să ne asigurăm că avem acces pentru a satisface nevoile psihologice într-un mod treptat. Desigur, asta nu înseamnă că fiecare persoană afectată de cancer are nevoie de un terapeut personal, dar accesul și serviciile de psiho-oncologie și resursele specializate sunt esențiale pentru planificarea supraviețuirii și calitatea vieții, în special în momentele critice și pentru persoanele foarte afectate. Nu putem vorbi despre supraviețuire fără gestionarea suferinței cancerului și fără opțiuni de sănătate mintală”,a  declarat și conf dr. Degi Csaba, director al Societății Internaționale de Psiho- Oncologie (IPOS) și al European Cancer Organisation (ECCO).

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente