Inițiativa legislativă a Nicoletei Pauliuc, președintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, a primit vot final la Camera Deputaților. Același act normativ prevede că bolnavii de cancer și aparținătorii acestora vor putea beneficia de consultații psihologice gratuite. Legea urmează să fie trimisă spre promulgare Preşedintelui României, E.S. Klaus Iohannis.
Potrivit legii aprobate, persoana care însoțește bolnavul de cancer major (cu vârsta de peste 18 ani), cu acordul acestuia, la operații și tratamente prescrise de medic va beneficia de concediu şi indemnizaţie. Durata de acordare a concediului şi a indemnizaţiei este de cel mult 45 de zile calendaristice la interval de un an pentru un pacient. Cuatumul brut lunar al indemnizaţiei este de 85% din baza de calcul a asiguratului, stabilită conform ordonanței de urgență – de exemplu, media veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni care constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe țară lunar, pe baza cărora se calculează contribuția asiguratorie pentru muncă (datorată de angajator, în cotă de 2,25%).
De asemenea, în fiecare an în care primeşte concedii medicale pentru îngrijirea pacientului oncologic, însoțitorul va avea dreptul la minimum o şedinţă de evaluare psihologică clinică şi minimum cinci şedinţe de consiliere psihologică.
Până acum, legislația prevedea acordarea de indemnizaţii şi concedii medicale doar pentru persoanele care îngrijeau copilul bolnav de cancer (cu vârsta până în 18 ani).
Concediul și indemnizația pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice, precum și ședințele de evaluare, respectiv de consiliere psihologică clinică se acordă pe baza certificatului medical eliberat de medicul specialist.
Indemnizația pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice se suportă integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Costurile Serviciilor furnizate de psiholog se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate în condițiile prevăzute de Contractul- cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și de normele metodologice de aplicare a acestuia.