„Un viitor fără pată” – prevenția cancerelor de piele

”Un viitor fără pată” Campanie-Non-Melanoma

Campania „Un viitor fără pată” are ca scop conștientizarea pericolului îmbolnăvirii de cancer de piele și educarea populației în sensul prevenției.

„Un viitor fără pată!” este prima campanie de comunicare și informare despre melanom si non-melanom în România inițiată și derulată de FABC. În cadrul campaniei de testări medicale în mediul rural, desfășurată de FABC, ajunsă la a VII-a ediție au fost efectuate 516 de dermatoscopii. Dintre acestea, 42 de persoane au primit recomandări de control suplimentar, dar 30 l-au refuzat, deși le-a fost oferit gratuit, în cel mai apropiat oraș. Dintre cele 12 persoane care au mers la dermatolog, 2 au primit diagnosticul de carcinom (un tip de cancer de piele). Dintre toate persoanele prezente la testări, 218 au spus că au alunițe care le fac probleme și 155 au fost sau aveau de gând să meargă la dermatolog pentru ele.

Problemele cu care se confruntă pacienţii

Campaniile de informare și educare a populației nu sunt suficiente dacă nu sunt completate și de programe de screening, care să faciliteze accesul la testare, susține Cezar Irimia, președintele FABC.  „Dacă ar fi să fac o radiografie a contextului și nevoilor pacienților, în continuare, pacienții sunt diagnosticați târziu, atunci când șansele de supraviețuire scad considerabil, iar costurile tratamentelor cresc. Între timp, incidența bolii crește de la an la an. Populația nu cunoaște îndeajuns de bine factorii de risc, metodele de testare prin care poate să depisteze în stadiu incipient cancerul de piele. Nu avem un program național de screening pentru cancerul de piele, iar la nivel național, nu s-a luat nicio măsură pentru reducerea îmbolnăvirilor. Pe lângă partea de prevenție, pacienții diagnosticați cu melanom și non-melanom în stadiu avansat au acces limitat la tratament inovator eficient, care ar putea să le ofere celor care răspund bine la tratament, o rată de supraviețuire mult mai mare și o calitate mai bună a vieții”, declară Cezar Irimia.

Populația nu are cultura vizitei de rutină la medicul dermatolog și nici atunci când are o suspiciune, la care se adaugă și accesul greoi la testare. Oamenii nu sunt învățați să își facă o auto-examinare și nici cum să o facă corect. De exemplu, majoritatea cazurilor de melanom și non-melanom (85%) se dezvoltă pe alunițe/leziuni nou apărute, nu pe nevi deja existenți. În plus, mulți nu iau în calcul că istoricul familial de melanom/alte cancere de piele reprezintă un mare factor de risc.

Persoanele cu risc de astfel de afecțiuni sunt cele care desfășoară activități sportive, în domeniul agriculturii, în domeniul construcțiilor, dar și persoanele în vârstă. Expunerea prelungită la soare, fără a adopta un minimum de protecție, poate declanșa aceste tipuri de cancer.

Factori de risc pentru tipurile de cancer non-melanom si melanom

  • Expunerea la lumina naturală a soarelui sau la razele UV artificiale, pe perioade lungi de timp
  • Tenul deschis la culoare și cu pistrui
  • Culoarea deschisă a ochilor
  • Părul blond sau roșcat
  • Keratoza actinică – o afecțiune precanceroasă, apărută ca urmare a expunerii îndelungate a pielii la soare
  • Tratamentul cu radiații administrat în tinerețe
  • Sistemul imunitar slăbit
  • Istoric medical de arsuri solare, mai ales în copilărie sau adolescență
  • Prezenta mai multor alunițe pe corp, atât de dimensiuni mari, cât și mici.

„Un viitor fără pată!”. Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (F.A.B.C.) solicită autorităților o strategie națională de luptă împotriva melanomului și non-melanomului, menită să reducă incidența bolii și să crească accesul pacienților la tratament adecvat.

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente