România, țara cu cea mai ridicată rată de mortalitate prematură prin cancerul de col uterin din Europa

Datele colectate de European Cancer Organisation (ECO) arată că România rămâne în urma altor țări europene în eforturile sale de a elimina cancerele cauzate de virusul papilloma uman (HPV), având cea mai ridicată mortalitate prematură prin cancer de col uterin din Europa.

Pentru a adresa această problemă de sănătate publică, ECO își extinde rețeaua Acțiunea HPV în România. Din această iniţiativă fac parte o serie de organizaţii naţionale care vor milita pentru eliminarea cancerelor determinate de HPV în România.

“Suntem fericiți să vedem o coaliție care se formează în România pentru a lupta împotriva diferențelor în ceea ce privește prevenția și tratarea cancerului. Sistemul medical și societatea civilă și-au arătat deja susținerea, iar eu cred că împreună putem aduce România la același nivel de vaccinare ca cel al țărilor din Vest”, a afirmat prof. dr. Csaba Dégi, președintele ales al European Cancer Organisation .

Printre obiectivele acțiunii HPV România se numără obținerea unei rate de vaccinare HPV de 90% pentru populația cu vârsta cuprinsă între 11-18 ani, indiferent de gen, promovarea unui program național de testare pentru cancerul de col uterin, care să ajungă la o rată de testare de 70% în rândul femeilor până în anul 2030. De asemenea, va fi încurajată desfăşurarea de campanii de educație publică ce urmăresc creşterea nivelului de cunoştinţe privind infecţiile cu HPV şi importanţa prevenţiei prin vaccinare şi screening.

Programul de vaccinare

Numărul de cazuri noi de infecție cu HPV din România este de 4 ori mai mare decât media europeană. Potrivit ministrului sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, vaccinul HPV va fi gratuit pentru adolescenții cu vârsta între 11 si 18 ani, de la 1 decembrie. ”Tot de atunci, femeile cu vârsta între 19 şi 45 de ani vor avea acces la vaccinarea anti HPV, însă vaccinul va fi compensat 50%. În anul 2008-2009 am reuşit să vaccinăm doar 2.6 % din fetele eligible. Între timp, avem peste 100.000 de fete şi femei vaccinate în România. Începem să avem cifre care cu siguranţă ne vor duce rapid la media Uniunii Europene, iar această nouă abordare de compensare a vaccinurilor, atât pentru fete cât şi pentru băieţi, cu siguranţă îşi va arăta roadele începând de anul viitor", a explicat ministrul.

”Este imperativ ca serviciile de sănătate să fie accesibile tuturor cetățenilor, iar măsurile recente de compensare a vaccinurilor HPV reprezintă un demers util în acest sens. Cu toate acestea, pentru a atinge obiectivele propuse, trebuie să abordăm problema pe mai multe paliere, iar educația pentru sănătate rămâne primul și cel mai important dintre ele. Trebuie să ne concentrăm eforturile asupra informării despre legătura dintre HPV și cancer. Un studiu recent arată că există încă lacune în cunoștințele publicului. De exemplu, mai mult de 70% dintre adulții de toate vârstele  nu știu despre legătura dintre infecția cu HPV și cancer”, a atras atenția conf. dr. Diana Păun, Consilier Prezidențial, departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială.

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente