Rețeaua Centrelor Europene Comprehensive de Cancer atinge un moment de referință

Rețeaua Centrelor Europene Comprehensive de Cancer (EUnetCCC), una dintre inițiativele emblematice ale Planului european de combatere a cancerului, a fost lansată la Paris. Cu o finanțare de 90 de milioane de euro prin programul EU4Health, rețeaua își propune să asigure accesul pacienților oncologici din întreaga Uniune Europeană la servicii de prevenție, diagnostic, tratament și îngrijire de înaltă calitate, astfel încât, până în 2030, 90% dintre pacienții eligibili să poată beneficia de aceste centre.

Formată din 163 de parteneri din 31 de țări, inclusiv toate statele membre ale UE, rețeaua EUnetCCC urmărește să reducă inechitățile în tratarea cancerului și să consolideze sistemele naționale de oncologie, prin dezvoltarea unei structuri coerente și sustenabile de centre oncologice comprehensive la nivel european. În acest scop, rețeaua implementează un sistem de certificare european, menit să recunoască și să conecteze centrele, facilitând schimbul de expertiză, resurse, bune practici și asigurând un nivel înalt al calității îngrijirii aproape de pacienți.

Până în prezent, 11 țări au nominalizat 33 de centre candidate pentru procesul de certificare europeană. Prima etapă include 14 centre în Spania, 4 în Franța, 4 în Belgia, 3 în Lituania, 2 în Norvegia, și câte un centru în Bulgaria, România, Cipru, Cehia, Luxemburg și Malta. În România, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca este nominalizat pentru certificarea europeană, urmând să facă parte din rețeaua EUnetCCC. Alte două etape de selecție sunt planificate pentru perioada 2026–2027, cu obiectivul de a crea, până în 2028, o rețea de 100 de centre certificate, care să deservească aproape 500 de milioane de cetățeni europeni din cele 31 de țări participante.

Pentru pacienți, această inițiativă înseamnă mai multă încredere în opțiunile de tratament, acces mai ușor la studii clinice și beneficierea de inovații medicale. Pentru centrele oncologice și profesioniștii din sănătate, rețeaua creează o platformă comună pentru colaborare, cercetare și îmbunătățire continuă.

Prin conectarea celor mai performante centre de oncologie din Europa, EUnetCCC contribuie la consolidarea Uniunii Europene a Sănătății și la atingerea obiectivelor Planului european de combatere a cancerului, întărind totodată rolul Europei ca lider global în controlul cancerului și inovația medicală.

 

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente