Raport ECO: Europa pierde teren în cercetarea și accesul la inovația în cancer

Europa are o capacitate importantă de cercetare în oncologie, însă își pierde poziția în studiile clinice și întâmpină dificultăți în transformarea rezultatelor cercetării în beneficii pentru pacienți, arată raportul Seizing the Moment – Europe as a Global Leader in Cancer Science and Care, realizat de European Cancer Organisation (ECO).

 

Europa generează aproximativ 22% din publicațiile științifice la nivel mondial, însă ponderea sa în studiile clinice oncologice globale a scăzut de la 41% în 2008 la 21% în 2023. În același timp, China și-a majorat semnificativ prezența în studiile clinice pentru cancer.

În 2024, studiile oncologice desfășurate exclusiv în cele mai mari patru țări UE și Marea Britanie reprezentau doar 5% din totalul mondial, față de 7% în 2015. În schimb, studiile desfășurate exclusiv în China au crescut de la 7% la 40%.

 

Studiile clinice, prea lente

Raportul evidențiază și problemele legate de derularea studiilor clinice în Europa. În cadrul actualului regulament european privind studiile clinice, timpul median de la depunerea cererii până la decizie este de 118 zile, iar doar aproximativ 40% dintre studii încep recrutarea primului pacient în intervalul-țintă de 200 de zile.

Între 2018 și 2023, numărul pacienților incluși în studii desfășurate exclusiv în Spațiul Economic European a scăzut cu 20%, în timp ce recrutarea globală a crescut cu 12%.

Centrele oncologice comprehensive au însă rezultate net superioare: acestea aveau o medie de 143 de studii deschise, față de 26 în centrele non-comprehensive, și un buget anual median de cercetare de 26,3 milioane de euro, comparativ cu 4,6 milioane de euro.

 

Aproape doi ani până la accesul la terapii

O altă problemă majoră este timpul necesar pentru ca pacienții să aibă acces la medicamente oncologice nou autorizate. În UE27, intervalul mediu dintre autorizarea de către Agenția Europeană pentru Medicamente și disponibilitatea pentru pacienți este de 655 de zile, adică aproape 22 de luni. Doar aproximativ jumătate dintre medicamentele oncologice nou autorizate sunt disponibile în toate țările europene.

Raportul semnalează, de asemenea, diferențe persistente între țări în ceea ce privește accesul la radioterapie modernă, tehnologii chirurgicale avansate și medicina de precizie.

 

Europa trebuie să transforme cercetarea în acces

Mesajul central al raportului este că problema Europei nu mai este doar capacitatea de a produce cercetare de calitate, ci transformarea acesteia în studii clinice, inovație și acces rapid la tratamente pentru pacienți.

Raportul recomandă consolidarea infrastructurii europene de cercetare oncologică, reducerea birocrației din studiile clinice, dezvoltarea centrelor oncologice comprehensive și utilizarea mai eficientă a datelor de sănătate pentru cercetare și inovare.

Raportul poate fi consultat AICI.

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente