”Vor fi aproximativ 40.000 de teste pentru fiecare regiune în cadrul acestui proiect pilot de screening pe cancerul de sân. Activitatea va demara în luna iunie 2021, în regiunea de Nord- Vest. Vom repartiza o serie de teste în județul Bihor, pe mamograful fix de la Spitalul Județean și cu unitatea mobilă pe care urmează să o primim în luna august, cu care vom face testări mai ales în mediul rural. Propunem o colaborare cu FABC pentru mobilizarea femeilor din zonele în care ajungem cu testarea”, a declarat managerul de proiect în cadrul mesei rotunde ”Nu am făcut destul” organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC).
Acest proiect reprezintă o posibilitate reală de a schimba conceptul de screening în România. ”Vom putea să invităm persoane eligibile din comunități întregi pentru a beneficia de examinare de screening gratuită pentru cancerul de sân, de col uterin și cancerul colorectal. Vom putea pune bazele unor rețele regionale de screening, construite în mod corect, care urmează principii și criterii de calitate valabile la nivel european. Rolul asociațiilor de pacienți este esențial în mobilizare, informare și consiliere pentru persoanele care vor participa la screening”, a completat și dr. Adrian Pană, responsabil cu organizarea rețelelor și a infrastructurii de screening în județe.