
În pofida existenței unor metode eficiente de prevenție și screening, România continuă să înregistreze rate ridicate de mortalitate prin cancerul de col uterin, o patologie prevenibilă prin vaccinare anti-HPV și depistare precoce.
„Persistența unei mortalități ridicate prin cancer de col uterin indică disfuncționalități majore în accesul la servicii, informare și implementarea politicilor publice”, a explicat dr. Simona Pârvu, director general al Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).
Programele de screening pentru cancerul de sân și cancerul de col uterin sunt implementate în principal prin proiecte cu finanțare limitată, adresate în special grupurilor vulnerabile. Acestea includ dezvoltarea registrelor de screening, formarea personalului și campanii de informare.
„Eficiența screeningului depinde nu doar de infrastructura medicală, ci și de capacitatea sistemului de a ajunge la femeile din mediul rural sau din grupuri dezavantajate”, a declarat dr. Simona Pârvu.