PNRR - investiții în Oncologie. Potrivit dr. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, 49 de unități medicale se află pe lista investițiilor în infrastructură, din care 25 vor fi adresate cu prioritate. ”Unitățile care vizează strict zona de Oncologie sunt Institutul Regional de Oncologie Timișoara (spital nou), Spitalul Județean de Urgență Giurgiu (presupune, într-o primă etapă, secții de Oncologie și Cardiologie). Spitalul Clinic de Copii <Doctor Victor Gomoiu> din București (un nou centru de excelență în oncopediatrie), Spitalul Județean de Urgență Arad (secție nouă de radioterapie), Policlinica municipală din Constanța (zonă nouă de Oncologie), Spitalul Județean de Urgență Alba- Iulia (relocarea și modernizarea secției de Oncologie), Spitalul Județean de Urgență Pitești (laborator de radioterapie). De asemenea, mai vorbim și de o modernizare de aproximativ 30 de unități medicale în ambulatoriu”, a declarat Andrei Baciu în cadrul conferinței ”Împreună Învingem Cancerul” – lansare document de recomandări pentru implementarea și monitorizarea Planului național de combatere a cancerului.
Tot din PNRR se vor aloca fonduri pentru screeningul cancerului mamar și al cancerului de col uterin – vor exista caravane medicale care vor merge în comunități defavorizate, unde accesul la servicii medicale, fie ele și de prevenție, este foarte scăzut. ”Ținta este să obținem o scădere a incidenței, a mortalității, astfel încât trebuie să existe și o arondare la centre regionale, iar toți pacienții identificați să poată avea acces facil și real la serviciile medicale necesare ulterior diagnosticării”, a mai explicat reprezentantul MS.
Cel de-al treilea sector se referă la resursa umană – vor fi finanțate programe ample de formare pentru medici și asistente din mai multe specialități, inclusiv Oncologie.