
Cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” (UMFCD) a lansat o campanie de prevenție și conștientizare adresată populației, menită să sublinieze importanța diagnosticării precoce și a informării corecte în ceea ce privește afecțiunile oncologice.
Datele arată că până la 20% dintre decesele înregistrate în România au drept cauză principală cancerul, iar peste 28% dintre români prezintă un risc cumulativ de a dezvolta o boală oncologică până la vârsta de 75 de ani.
”Rolul unei universități de medicină și farmacie depășește formarea profesională a medicilor și farmaciștilor și activitatea de cercetare științifică. Instituția are și o importantă misiune societală, aceea de a se implica activ în educarea și informarea populației cu privire la bolile grave, precum cancerul. Deși nu toate formele de cancer pot fi prevenite, multe pot fi descoperite în stadii incipiente, când tratamentul este mai eficient, iar costurile sunt considerabil reduse”, a explicat prof. đr. Viorel Jinga, rectorul UMFCD.
Platforma online va include materiale video, articole și alte resurse educaționale menite să ajute populația să înțeleagă când este necesară prezentarea la medic, ce măsuri pot fi luate pentru a preveni agravarea bolii și care sunt pașii corecți pentru menținerea sănătății.
”Spre deosebire de conținutul neavizat care circulă frecvent pe rețelele de socializare, platforma va oferi informații cu caracter științific, realizate de specialiști, în colaborare cu medici care tratează aceste afecțiuni în spitale. Inspirat din practica medicală zilnică, acest concept presupune publicarea zilnică a unei <pastile> de informare – un material scurt și clar, care să contribuie la conștientizarea populației și la înțelegerea mecanismelor de apariție a bolilor oncologice. Totodată, vor fi prezentate exemple concrete de prevenție”, a mai afirmat rectorul.
Platforma este deja funcțională, urmând ca în primele zile să fie publicate materiale scrise, iar în decurs de cel mult o săptămână să fie adăugate și materialele video. Pe termen mediu, inițiatorii campaniei iau în calcul dezvoltarea unei componente interactive, prin care specialiștii să poată răspunde întrebărilor venite din partea publicului.