În acest context, includerea printre prioritățile Planului național de combatere a cancerului a decontărilor de screening per familie, a testelor oncogenetice, monitorizării și urmăririi este primită cu bucurie de către asociațiile de pacienți.
Administrația Prezidențială va urmări îndeaproape implementarea setului de acțiuni propuse prin Planul national de combatere a cancerului lansat pe 19 ianuarie 2022. ”Planul include obiective realiste, măsurabile, un traseu standardizat al pacientului de la primele semne de boală la diagnostic și tratament și abordează nu doar aspecte importante pentru pacient, dar și pentru familiile afectate, oferind o importanță deosebită componentei de prevenție. Implementarea sa va avea beneficii pentru viitor, în ideea în care generațiile următoare să fie ferite de amenințarea unei boli a cărei mortalitate poate fi influențată și a cărei evoluție poate fi controlată”, a afirmat conf. dr. Diana Păun, Consilier Prezidențial, departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială.
Potrivit specialiștilor, odată adoptat Planul de Cancer, sunt necesare direcții concrete de lucru. ”Este important ca orice persoană sau instituție care consideră că poate aduce îmbunătățiri, să le transmită în perioada în care documentul se află în dezbatere publică. Planul cuprinde 11 capitole, a căror adoptare va aduce beneficii atât pacienților, dar și medicilor și tuturor persoanelor implicate zilnic în activități de prevenție și tratare a bolilor oncologice. Este foarte important și modul de alocare a resurselor financiare pe aceste capitol”, a atras atenția conf. dr. Michael Schenker, președinte al Comisiei de oncologie din Ministerul Sănătății și Directorul medical al Centrului de Oncologie „Sf. Nectarie” Craiova.
Lupta împotriva cancerului la nivel național beneficiază deja de două propuneri legislative inițiate de Nicoleta Pauliuc, presedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României. ”Aceste inițiative, aprobate deja, asigură pacienților oncologici și aparținătorilor ședințe gratuite de consiliere psihologică. În plus, aparținătorii vor putea să beneficieze de zile libere pentru a însoți pacienții la ședințele de chimioterapie pe care le realizează. Este un pas înainte spre a elimina discriminarea pacienților și supraviețuitorilor bolilor oncologice, pentru că, post-tratament, un pacient nu poate reveni la serviciu și să-și reia activitatea cu randament asemănător unui angajat sănătos”, a declarat Nicoleta Pauliuc.
Evenimentul online „Planul Național de Combatere a Cancerului – din perspectiva pacientului oncologic” face parte din planul de acțiuni desfășurat de Asociația OncoPacienților PHOENIX în cadrul celei de-a patra ediții de marcare a Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului, în scopul conștientizării, educării și informării publicului larg cu privire la importanța prevenției cancerului, în special în familiile cu mai mult de doi membri pacienți oncologici, dar și de informare și educare a pacienților cu cancer în general.