Oncologie - patru molecule noi avizate de ANMDMR

Din luna februarie a acestui an pacienții oncologici ar putea avea acces la patru molecule noi avizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR).

Potrivit conf. dr. Michael Schenker, președintele Comisiei de oncologie din Ministerul Sănătății, disponibilitatea de terapii moderne în țara noastră este una destul de mare, însă este loc de mai bine.

”Din momentul în care a fost actualizată legislația de evaluare HTA, care este în practică astăzi la Agenția Națională a Medicamentului, au început să se înregistreze molecule noi mult mai multe și mult mai rapid decât se se întâmplase până atunci. Nu mai departe de luna viitoare foarte probabil vor fi disponibile alte 4 molecule noi pe care Agenția Națională a Medicamentului le-a avizat de curând pentru astfel de indicații cu procent mic de incidență în diverse localizări. Comisia de oncologie a elaborat populațiile eligibile și drafturile de protocoale de prescriere, așa încât în viitorul Ordin specific vor apărea, foarte probabil, noutăți pentru pacienți și, bineînțeles, pentru colegii noștri, medicii oncologi prescriptori. Suntem pe un trend bun și sperăm ca Planul național de cancer și noua lege a cancerului, la ale cărei norme se lucrează deja, să accelereze acest proces și să aducă elemente și mecanisme prin care să fie ușurat accesul la medicamente noi pentru pacientul oncologic”, a explicat specialistul în cadrul dezbaterii ”ONCO- Meet the EXPERTS”.

Evenimentul online a fost organizat pe 26 ianuarie 2023 de revista Politici de Sănătate și Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), în cadrul proiectului ”Împreună Învingem Cancerul”.

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente