
Interviu cu dr. Răzvan Curcă, medic primar oncologie medicală, Elysee Hospital Alba Iulia
Accesul mai rapid la terapiile inovatoare, finanțarea discuțiilor multidisciplinare și dezvoltarea colaborării dintre oncologi și radiologi sunt câteva dintre nevoile sistemului oncologic din România. Dr. Răzvan Curcă a atras atenția, cu ocazia Congresului Național de Oncologie 2026, asupra importanței tumor board-urilor în stabilirea conduitei terapeutice și a rolului imagisticii oncologice în luarea deciziilor pentru fiecare pacient. În același timp, accesul la studiile clinice rămâne limitat de bariere financiare și legislative, inclusiv atunci când pacienții doresc să participe la studii desfășurate în alte țări europene.
Care sunt principalele nevoi ale oncologiei din România în momentul de față, din perspectiva medicilor?
Cred că multe dintre nevoile comunității oncologice sunt, în primul rând, în interesul pacienților. Ne dorim un acces mai rapid la inovație și la medicamentele inovatoare, așa cum se întâmplă, de exemplu, în Germania. În România, timpul de așteptare este unul dintre cele mai lungi din Europa. Suntem conștienți că această situație nu se poate schimba peste noapte, dar orice măsură care contribuie la reducerea timpului de acces la tratamente ar fi binevenită.
O altă nevoie importantă este dezvoltarea abordării multidisciplinare, după modelul altor state europene, inclusiv în ceea ce privește finanțarea tumor board-urilor și a discuțiilor de caz. Acestea aduc beneficii pacienților, atât prin alegerea tratamentului potrivit, cât și prin perspectiva îmbunătățirii rezultatelor terapeutice și a supraviețuirii.
În ultimul an, mai multe molecule au parcurs etapele de avizare, dar accesul pacienților la unele tratamente rămâne blocat. Cât de frecvent vă confruntați cu această situație?
Sunt destul de mulți pacienți în această situație. Accesul la informație este tot mai mare, pacienții sunt mai bine informați și își doresc să aibă acces la terapiile noi, însă acest lucru nu este întotdeauna posibil.
Există și problema accesului la studiile clinice. În această privință s-au înregistrat îmbunătățiri în ultima perioadă, dar suntem încă departe de situația ideală.
O altă dificultate este cooperarea transfrontalieră în domeniul studiilor clinice. Sunt pacienți care și-ar dori să participe la anumite studii care nu sunt disponibile în România și care ar vrea să le acceseze în alte țări, dar se lovesc de bariere importante.
Ce ar trebui schimbat pentru a facilita participarea pacienților români la studii clinice desfășurate în alte state europene?
Cred că este nevoie, în principal, de modificări la nivelul legislației europene. Problema este legată de costuri: nu toate cheltuielile pentru îngrijirea unui pacient inclus într-un studiu clinic sunt acoperite din bugetul studiului. Unele costuri sunt decontate prin sistemul de asigurări de sănătate din țara respectivă.
Dacă pacientul nu este asigurat în țara în care se desfășoară studiul, acest lucru poate deveni o barieră importantă în participarea sa. O soluție ar fi ca centrele din România să participe la studii clinice europene, astfel încât pacienții să poată fi incluși prin intermediul unui centru din țară. Deocamdată, aceasta este principala posibilitate.
Cât de bine este reglementată în România activitatea tumor board-urilor și cât de importantă este discutarea cazurilor oncologice în echipe multidisciplinare?
Din punctul meu de vedere, discutarea cazului într-un tumor board ar trebui să fie obligatorie înainte de începerea tratamentului unui pacient oncologic.
În prezent, există o condiționare în cazul radioterapiei: pacientul nu poate începe tratamentul până când cazul său nu este discutat într-un tumor board. În rest, nu există constrângeri similare.
Pe de altă parte, discuția cazurilor în tumor board nu este decontată de sistemul de asigurări de sănătate. În aceste condiții, nu putem avea pretenția ca astfel de structuri să funcționeze peste tot și să asigure discutarea tuturor cazurilor.
Care este diferența dintre un tumor board propriu-zis și o succesiune de consultații la specialiști diferiți?
Uneori, pacientul este cel care ajunge să organizeze această succesiune de consultații. Însă aceasta nu reprezintă un tumor board în adevăratul sens al cuvântului.
Într-o echipă multidisciplinară funcțională, specialiștii implicați în îngrijirea pacientului trebuie să se întâlnească și să discute împreună cazul concret. Nu este vorba doar despre obținerea unor opinii individuale, ci despre integrarea lor pentru a stabili cea mai bună abordare terapeutică.
Desigur, există diferențe între centre. Nu putem pretinde ca un centru mai mic să aibă toate specialitățile disponibile într-un institut oncologic. Totuși, chiar și acolo unde resursele sunt limitate, dialogul dintre specialități este productiv.
Din experiența mea, tumor board-urile care funcționează bine evoluează de la an la an. Specialiștii învață unii de la ceilalți, își dezvoltă expertiza și ajung să ia decizii tot mai bune.
Ce ar putea determina extinderea tumor board-urilor și funcționarea lor constantă în toate centrele care tratează pacienți oncologici?
Finanțarea este esențială. Nu poți să pretinzi că ai un tumor board funcțional și că toate cazurile sunt discutate dacă nu finanțezi această activitate.
În momentul în care serviciul este decontat, poți solicita și respectarea unor cerințe privind organizarea și funcționarea lui. Este firesc ca timpul pe care specialiștii îl alocă analizării cazurilor și luării deciziilor multidisciplinare să fie recunoscut și remunerat.
În final, discutăm despre pacienți individuali, cu particularități care trebuie evaluate de la caz la caz. De multe ori, analizăm investigațiile imagistice ale pacientului și discutăm între specialități pentru a stabili care este cea mai potrivită abordare.
Ce rol poate avea teleradiologia în dezvoltarea colaborării dintre oncologi și radiologi, inclusiv în cadrul tumor board-urilor?
Teleradiologia poate facilita această colaborare. Așa cum se întâmplă în oncologie și în alte specialități medicale, și în radiologie există medici care se concentrează asupra anumitor patologii și își dezvoltă expertiza în acele domenii.
În cazul pacienților oncologici, este important să putem colabora cu radiologi care au experiență în imagistica oncologică. Ei cunosc particularitățile acestor patologii și știu ce informații sunt necesare în rezultatul unei investigații imagistice pentru a sprijini decizia terapeutică.
Nu este vorba doar despre identificarea unei tumori, ci despre interpretarea investigațiilor în contextul bolii oncologice și furnizarea informațiilor relevante pentru medicii care tratează pacientul. Teleradiologia poate facilita accesul la această expertiză și colaborarea cu specialiști care nu se află neapărat în același centru medical.
Câți radiologi au în prezent experiență predominantă în imagistica oncologică în România?
Nu sunt foarte mulți. Estimez că ar putea fi între 100 și 200 de radiologi la nivel național care evaluează aproape exclusiv patologie oncologică.
În prezent, nu există o specializare sau o subspecialitate recunoscută oficial în radiologie care să se numească imagistică oncologică. Nici în alte țări această delimitare nu este neapărat formalizată. De cele mai multe ori, medicii își dezvoltă expertiza în funcție de interesul profesional, de patologiile pe care le întâlnesc frecvent și de experiența acumulată.
Este firesc ca un radiolog care se concentrează asupra patologiei oncologice să dobândească o experiență specifică și să poată contribui, prin interpretarea investigațiilor, la stabilirea conduitei terapeutice. Tocmai de aceea, colaborarea dintre oncologi și radiologi cu experiență în acest domeniu este importantă pentru evaluarea corectă a fiecărui pacient.