Ministrul Alexandru Rafila a anunțat investiții majore în oncologia din România și activități menite să îmbunătățească managementul bolnavilor oncologici.
Potrivit demnitarului, ”au demarat lucrările la Institutul Oncologic Regional din Timișoara, cel de-al 4-lea institut oncologic regional pe care îl va avea țara noastră. Ca și noutăți, menționez inaugurarea unui PET- CT public la Institutul Oncologic București și ne pregătim pentru demararea unei investiții majore, respectiv protonoterapia, care, cel mai probabil, se va desfășura în București, la IOB”.
Prof. dr. Alexandru Rafila a mai anunțat că sunt în derulare procedurile de achiziție publică pentru realizarea registrului de cancer pentru cele patru tipuri de screening, două pentru patologiile femeilor și două la bărbați. ”Tot în derulare sunt și activitățile de reorganizare a sistemului de sănătate în ceea ce privește rețeaua de clinici și ierarhizarea lor, astfel încât pacienții să beneficieze de un acces mult mai rapid, să nu mai trebuiască să se mute între centre universitare”.
Venit recent de la reuniunea miniștrilor Sănătății, ministrul a menționat că la Bruxelles s-a discutat și despre planul european de combatere a cancerului. ”E vorba de o trecere revistă a modului de prevenție primară a cancerului în statele membre. Și aici sunt câteva elemente importante. E vorba despre combaterea consumului de alcool și a consumului de tutun ca factori care cresc riscul de cancer, este vorba despre alimentație și despre încurajarea activității fizice. Și nu în ultimul rând, este vorba și despre vaccinare. Participanții au menționat vaccinul HPV, au fost date exemple de bună practică, inclusiv cel din România, pentru că este vorba de o prevenire a unei infecții care generează cvasitotalitatea cazurilor de cancer de col uterin”, a mai afirmat prof. dr. Alexandru Rafila.