Mecanisme europene de finanțare pentru combaterea cancerului: unde pot fi accesate?

mecanisme de finanțare

Planul European de Combatere a Cancerului va fi finanțat prin intermediul unei serii întregi de instrumente de finanțare ale Comisiei Europene, un total de 4 miliarde de euro fiind alocat pentru acțiuni de combatere a cancerului.

Sprijinul suplimentar va fi furnizat prin intermediul programelor în cadrul gestiunii partajate între Comisie și statele membre, în special în cadrul fondurilor politicii de coeziune și al programelor Next GenerationEU/Programul de redresare și reziliență. Pentru aceste programe, statele membre și autoritățile naționale și regionale ale acestora vor fi responsabile de stabilirea de priorități pe baza nevoilor existente și de realizarea acestor investiții. Pentru a facilita utilizarea instrumentelor de finanțare ale UE pentru investiții în domeniul cancerului, Comisia va institui un mecanism de schimb de cunoștințe pentru a informa statele membre cu privire la diferitele mecanisme de finanțare ale UE și la modul în care acestea pot fi utilizate. Statele membre sunt puternic încurajate să utilizeze pe deplin toate opțiunile pentru a pune în aplicare măsurile incluse în Planul European de Combatere a Cancerului.

 

EU4Health (www.ec.europa.eu/health/funding/eu4health_ro)

Bugetul global pentru 2021-2027 (în prețuri din 2018): 5,1 miliarde euro;

Ponderea EBCP: 1,25 miliarde euro;

Acțiuni și inițiative: Aplicația mobilă a UE pentru prevenirea cancerului/ Rețeaua UE a centrelor complete de combatere a cancerului/ Ajutarea copiilor bolnavi de cancer/ O viață mai bună pentru pacienții cu cancer/ Centrul de cunoștințe despre cancer/ Formare interspecializată în UE. (listă neexhaustivă).

EU4Health va fi pus în aplicare în principal de către Comisie prin gestionare directă, inclusiv prin delegarea către agenția executivă.  Acesta va fi pus în aplicare cu entități juridice eligibile din statele membre și țări terțe care vor primi finanțare din partea UE sub formă de granturi, premii și achiziții publice precum și prin gestionarea indirectă de către agențiile relevante ale UE, cum ar fi Agenția Europeană a Medicamentului sau Centrul European pentru Controlul Bolilor.

Noua Agenție Executivă pentru Sănătate și Digital (HaDEA), operațională de la 1 aprilie, va fi însărcinată cu derularea și gestionarea programelor de lucru anuale.

Apel propuneri: www.hadea.ec.europa.eu/calls-proposals_ro

Cereri de oferte: www.hadea.ec.europa.eu/calls-tenders_ro

Orizont Europa (HE) (www.ec.europa.eu/info/horizon-europe_en)

Bugetul global pentru 2021-2027 (în prețuri din 2018): 95,5 miliarde de euro (clusterul "Sănătate" din cadrul HE: 8,2 miliarde de euro);

Ponderea EBCP: 2 miliarde euro;

Acțiuni și inițiative: Misiunea privind cancerul/ Alte proiecte de cercetare legate de cancer, inclusiv pentru infrastructuri de cercetare și pentru parteneriate.

Programul-cadru Orizont Europa pentru cercetare și inovare. Sprijin pentru Misiunea împotriva Cancerului și alte proiecte de cercetare legate de cancer, inclusiv pentru infrastructurile de cercetare și parteneriate.

Oportunități de finanțare și licitații:

www.ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/programmes/horizon

 

Erasmus+ (www.ec.europa.eu/programmes/erasmus-plus/node_en)

Institutul European pentru Inovare și Tehnologie - https://eit.europa.eu/ 

Acțiuni Marie Skłodowska-Curie

(www.ec.europa.eu/research/mariecurieactions/node_en)

Bugetul global pentru 2021-2027 (în prețuri din 2018): 26 miliarde euro/3 miliarde euro/ Aproximativ 6.2 miliarde euro (neconfirmat încă);

Ponderea EBCP: 500 de milioane de euro (în total - din toate cele trei programe);

Acțiuni și inițiative: Proiecte în domeniul educației, formării și cercetării în domeniul cancerului (suma de 500 de milioane de euro este orientativă; ea reflectă bugetul proiectelor din domeniul cancerului în perioada 2014-2020);

Erasmus+ este programul UE de sprijinire a educației, formării, tineretului și sportului în Europa. Programul 2021-2027 pune un accent deosebit pe incluziunea socială, tranziția ecologică și digitală și promovarea participării tinerilor la viața democratică.

Apel propuneri și cereri de oferte: www.ec.europa.eu/programmes/erasmus-plus/opportunities/calls_en

Institutul European pentru Inovare și Tehnologie (EIT) este un organism independent al UE cu misiuneade a crește capacitatea Europei de a inova prin cultivarea talentelor antreprenoriale și sprijinirea ideilor noi.

Apel propuneri: www.eit.europa.eu/our-activities/call-for-eit-communities/2021

Acțiuni Marie Skłodowska-Curie sprijină cercetătorii în toate etapele carierei lor, indiferent de vârstă și naționalitate. Cercetătorii care lucrează în toate disciplinele sunt eligibili pentru finanțare. MSCA sprijină, de asemenea, cooperarea între industrie și mediul academic și formarea inovatoare pentru a spori capacitatea de angajare și dezvoltarea carierei.

Oportunități de finanțare: www.ec.europa.eu/research/mariecurieactions/actions/get-funding_en

Europa Digitală (www.ec.europa.eu/digital-single-market/en)

Bugetul global pentru 2021-2027 (în prețuri din 2018): 7,5 miliarde euro;

Ponderea EBCP: 250 milioane euro;

Acțiuni și inițiative: Proiecte legate de cancer, Investiții digitale mai largi, de exemplu, date electronice, securitatea cibernetică și competențele digitale, din care va beneficia sectorul sănătății;

Apel propuneri: www.hadea.ec.europa.eu/calls-proposals_ro

Cereri de oferte: www.hadea.ec.europa.eu/calls-tenders_ro

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente