Lupta împotriva cancerului la nivel european: prioritățile EU4Health

Acțiunile dedicate oncologiei la nivel european denotă o susținere puternică și o decizie politică de a avansa cât mai rapid în lupta împotriva cancerului.

Programul de Sănătate al Uniunii Europene - EU4Health -  are 2 priorități în ceea ce privește acțiunile în domeniul oncologic.

”Prima este ca acest program să susțină o soluție de interconectare a registrelor de pacienți - pentru pacienții oncologici, pentru pacienții cu boli rare poate fi extrem de important, pentru că o interconectare a registrelor de pacienți la nivel european poate oferi soluții mai rapide unor situații medicale care nu pot fi rezolvate în România, ci în altă țară. De asemenea, am cerut soluții de interconectare între dosarele electronice ale pacienților. Astfel, dosarul electronic al pacienților români, care se va extinde în anii următori cu sprijinul fondurilor europene, ar putea fi accesat de un medic din Franța, din Germania sau din altă țară, ușurând actul”, a explicat dr. Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European și raportorul programului de sănătate al UE în cadrul dezbaterii ”eHealth în oncologie- o nouă lume a îngrijrii pacienților bolnavi de cancer”.

Recent, Comisia Europeană a transmis propunerea legislativă privind spațiul de date medicale la nivel european. ”Această propunere legislativă este aceea de a crea un regulament legat de folosirea datelor medicale în spațiul european, atât folosirea primară a datelor, cât și mai ales folosirea secundară de către sistemele de sănătate. De asemenea, se referă la folosirea datelor și în partea de cercetare, inclusiv de către industria farmaceutică sau industria dispozitivelor medicale, cu reguli clare,  păstrând total confidențialitatea, dar fără a ridica bariere nenecesare, așa cum a făcut GDPR, de exemplu, care îngreunează enormă partea de cercetare medicală și cooperarea cu terțe părți, inclusiv cu cercetătorii din SUA. Datele medicale din interiorul Uniunii Europene trebuie să fie folosite la maximum, pe de o parte, prin soluții de eHealth, astfel încât autoritățile în sănătate din Statele Membre să poată lua cele mai bune decizii atunci când alocă buget, când decid anumite tratamente sau iau anumite decizii în sănătate. Pe de altă parte, este necesar ca toți cei implicați în zona de cercetare să poată folosi aceste date medicale pentru a găsi cele mai bune tratamente, cele mai bune metode de diagnosticare”, a  concluzionat europarlamentarul român.

Dezbaterea ”eHealth în oncologie- o nouă lume a îngrijrii pacienților bolnavi de cancer” a fost organizată, pe 24 noiembrie 2022, de revista Politici de Sănătate și Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), în scopul de a găsi acele soluții care să ajute la creionarea viitorului sănătății digitale în oncologie. Dezbaterea a avut loc în cadrul proiectului ”Împreună Învingem Cancerul” (www.cancer-plan.ro).

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente