Harta este prima bază de date globală care adună cercetările în curs de implementare și finalizate pentru screening-ul cu tomografie computerizată cu doze mici de radiație (LCDT). Scopul este de a facilita schimbul de bune practici și de a ghida elaborarea politicilor necesare implementării programelor de screening care pot duce la depistarea eficientă a cancerului pulmonar.
Utilizatorii au acces la două hărți care pot fi utilizate pentru a explora datele despre screening-ul cancerului pulmonar cu LDCT:
Detectarea precoce a cancerului pulmonar prin programe de screening cu ajutorul tomografiei computerizate cu doză mică de radiație la persoanele sănătoase, dar cu risc ridicat de boală, poate ajuta la salvarea de vieți și la reducerea poverii considerabile a cancerului pulmonar asupra societăților în ansamblul lor. ”Introducerea tomografiei computerizate cu doze mici cu detecție asistată de computer a însemnat că screening-ul cancerului pulmonar a devenit mai eficient în ceea ce privește salvarea de vieți prin diagnosticarea mai timpurie și, în același timp, mai puțin costisitor, făcând un astfel de program mult mai rentabil”, a afirmat prof. Dorothy Keefe, CEO Cancer Australia.
Mai multe detalii despre acest instrument- AICI.
”Harta interactivă ne permite să înțelegem cu ușurință ce țări s-au angajat să implementeze screening-ul LDCT, precum și modul în care implementarea a fost concepută pentru a optimiza accesul echitabil. Aceasta oferă informații despre care populații cu risc ridicat sunt vizate în cercetarea de screening și ce proporție de pacienți au fost diagnosticați cu cancer pulmonar în stadiu incipient”, a explicat prof. David Baldwin de la Universitatea din Nottingham, Marea Britanie.
Lung Cancer Policy Network este o alianță internațională, multidisciplinară, care își propune să facă din cancerul pulmonar o prioritate politică la nivel mondial. Scopul inițial al rețelei este de a crea o comunitate prin care să poată fi împărtășite lecțiile învățate din implementarea screening-ului cancerului pulmonar. Rețeaua are în prezent aproape 50 de membri și va dezvolta activități suplimentare care se bazează pe activitățile de screening al cancerului pulmonar în următorii ani.