Foaie de parcurs pentru accelerarea eliminării cancerului de col uterin ca problemă de sănătate publică

În fiecare an, în Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății peste 66.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin și peste 30.000 mor din cauza acestei boli care poate fi prevenită.

Cancerul de col uterin este o boală dificilă, cu efecte traumatizante, care afectează mai ales femeile cu vârste cuprinse între 45-60 de ani, dar și pe cele mai tinere. În întreaga regiune, proporția cazurilor de cancer invaziv de col uterin depistate într-un stadiu incipient variază considerabil, de la 35% la peste 80%, în funcție de țară. Ratele de supraviețuire la cinci ani variază între 54% și 80%. În cadrul reuniunii anuale a Comitetului regional de la Tel Aviv, OMS/Europa a solicitat celor 53 de state membre din Europa și Asia Centrală să aprobe o foaie de parcurs pentru a accelera eliminarea cancerului de col uterin ca problemă de sănătate publică în Regiune.

Obiectivele 90-70-90

"Foaia de parcurs pentru accelerarea eliminării cancerului de col uterin ca problemă de sănătate publică în Regiunea Europeană a OMS 2022-2030" prezintă principiile de bază, schimbările strategice și acțiunile prioritare pentru a ghida statele membre în atingerea obiectivelor pentru 2030 - "obiectivele 90-70-90" - stabilite de Strategia globală pentru eliminarea cancerului de col uterin:

  • 90% dintre fete vaccinate complet cu vaccinul HPV până la vârsta de 15 ani
  • 70 % dintre femei supuse unui screening cu ajutorul unui test de înaltă performanță până la vârsta de 35 de ani și din nou până la 45 de ani
  • 90% dintre femeile identificate cu afecțiuni ale colului uterin primesc tratament (90% dintre femeile cu precancer tratate și 90% dintre femeile cu cancer invaziv gestionate).

Atingerea acestor obiective necesită un angajament politic puternic din partea statelor membre și investiții adecvate în trasee de îngrijire, formarea forței de muncă, comunicare și monitorizare.

Vaccinarea împotriva HPV

Vaccinul HPV previne cancerul de col uterin prin protejarea împotriva celor mai frecvente tipuri de HPV, care cauzează 9 din 10 cazuri de cancer de col uterin. Vaccinarea împotriva HPV este recomandată la vârsta de 9-14 ani. Studii recente din Regatul Unit, una dintre primele țări care l-au introdus, arată că vaccinarea împotriva HPV a redus cu aproape 90% leziunile precanceroase și cancerul de col uterin în rândul primelor cohorte care au primit vaccinul. Suedia preconizează că această formă de cancer ar putea fi eliminată în această țară peste 5 ani, ceea ce înseamnă că vor înregistra mai puțin de 4 cazuri noi la 100 000 de femei în fiecare an. În aprilie 2022, Grupul consultativ strategic de experți în imunizare al OMS a anunțat, pe baza unei analize a dovezilor, că un vaccin HPV cu o singură doză oferă o protecție împotriva virusului comparabilă cu un program cu 2 doze și că țările pot alege să folosească un program HPV cu 2 doze sau cu 1 doză. Țările trebuie să atingă o acoperire națională de vaccinare de 90% până în 2030 pentru a fi pe drumul cel bun în vederea atingerii obiectivului de eliminare. Cel mai eficient mod de a atinge acest obiectiv este de a include vaccinarea împotriva HPV în programele naționale de imunizare și de a investi în strategii de comunicare eficiente.

Programe naționale de screening

Al doilea instrument important pentru eliminarea cancerului de col uterin este un program național de screening, care asigură furnizarea tuturor serviciilor necesare - de la depistarea precoce și diagnosticare, până la tratament și îngrijire ulterioară. Screeningul eficient al cancerului de col uterin nu este doar un test sau un singur eveniment, ci un parcurs.  "Vaccinarea împotriva HPV și programele naționale de screening, combinate cu campanii puternice de conștientizare și de implicare a comunității, formarea adecvată a capacității forței de muncă din domeniul sănătății și inovarea pentru a produce soluții locale la provocările locale, sunt mijloacele noastre pentru eliminarea cancerului de col uterin", a declarat dr. Nino Berdzuli, director al programelor de sănătate de țară la OMS/Europa.

"În calitate de ginecolog care a tratat femei cu cancer de col uterin, am fost martoră la teama pe care oamenii o resimt în fața unui cancer care crește în propriul corp. Cu toate acestea, cancerul de col uterin poate fi prevenit. Nicio femeie nu ar trebui să moară din cauza lui", a declarat dr. Nino Berdzuli.

"Un viitor fără cancer de col uterin este la îndemâna noastră. Aceasta este o ocazie importantă pentru liderii politici și cei din domeniul sănătății de a realiza eliminarea cancerului de col uterin. Avem cunoștințele și instrumentele necesare, dar avem nevoie de angajamente mai puternice și mai consistente pentru a face posibilă eliminarea în întreaga noastră regiune. Trebuie să punem capăt inegalităților dintre țări și în interiorul acestora în ceea ce privește mortalitatea, vaccinarea și screeningul. Prin furnizarea echitabilă a vaccinului împotriva papilomavirusului uman (HPV), prin programe naționale de screening organizate și prin tratamente de calitate, putem preveni și trata cancerul de col uterin."

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente