Eurodeputații solicită o acțiune mai puternică a UE împotriva cancerului

Comisia specială a Parlamentului European pentru combaterea cancerului – BECA - a adoptat propunerile finale privind modul de consolidare a rolului UE în lupta împotriva cancerului.

În raportul adoptat joi, 9 decembrie 2021,  cu 29 de voturi pentru, un vot împotrivă și 4 abțineri, deputații europeni au declarat că punerea în aplicare a Planului european de combatere a cancerului este un prim pas spre o adevărată Uniune Europeană a Sănătății. Strategia cuprinzătoare care abordează cancerul la nivelul UE ar trebui să servească drept model pentru alte boli netransmisibile, adaugă deputații. Printre recomandările cheie prezentate de BECA se numără facilitarea accesului la asistență medicală transfrontalieră și la studii clinice pentru pacienții cu cancer, extinderea utilizării procedurilor comune de achiziții publice, gestionarea lipsei de medicamente pentru cancer, garantarea "dreptului de a fi uitat", precum și asigurarea accesului egal la medicamente și tratamente inovatoare pentru cancer.

Impactul COVID-19 asupra pacienților cu cancer

Principalele lecții învățate în urma consultării publice organizate de BECA cu privire la impactul pandemiei COVID-19 asupra îngrijirii bolnavilor de cancer în UE sunt, de asemenea, încorporate în raport. Printre acestea se numără apeluri pentru elaborarea unor planuri de prevenire și gestionare la nivelul UE, ca parte a construirii unor sisteme naționale de sănătate mai reziliente, pentru a preveni și a aborda penuria de medicamente, dispozitive, produse și personal în perioadele de criză în domeniul sănătății, cu accent pe grupurile vulnerabile.

"Nu putem permite ca accesul inegal la diagnostic și tratament să persiste. O femeie cu cancer de sân dintr-o țară nu ar trebui să aibă cu 25% mai puține șanse de supraviețuire decât o femeie cu același cancer din altă țară. Dacă putem cofinanța împreună, ca Uniune, construirea de poduri, drumuri și muzee, atunci cu siguranță putem începe să luptăm împotriva celui mai mare ucigaș al timpurilor noastre, cancerul. Dacă lucrăm împreună, dacă ne punem în comun resursele, chiar putem învinge cancerul!", a declarat președintele BECA, Bartosz Arłukowicz.

"Principala noastră pârghie de acțiune se bazează pe o cercetare europeană ambițioasă, multidisciplinară, independentă, coordonată și finanțată în mod adecvat, bazându-se în mare măsură pe schimbul de date și pe inteligența artificială. Prevenirea, îngrijirea și cercetarea vor fi asigurate de un centru european de cunoștințe, care constituie un "Institut european de oncologie" virtual. Statele membre ale UE și-ar putea formaliza angajamentul față de practicile de calitate printr-o Cartă europeană a pacienților cu cancer, un program de schimburi de bune practici și de formare comună, garantând solidaritatea și cooperarea durabilă", a declarat  Véronique Trillet-Lenoir, raportorul BECA. Se așteaptă ca plenul Parlamentului să adopte raportul la începutul anului 2022.

Context

În iunie 2020, plenul Parlamentului European a aprobat crearea Comisiei speciale pentru combaterea cancerului (BECA), formată din 34 de membri cu drepturi depline. Comisia a organizat un proces de consultare fără precedent printr-o serie de audieri publice, cu aproape 90 de experți la nivel înalt care au actualizat membrii cu privire la cele mai recente evoluții și perspective privind cancerul și au oferit recomandări politice bazate pe cunoștințele și experiența lor pe teren. De asemenea, membrii au făcut schimb de opinii cu parlamentele naționale și cu organizații și experți internaționali. Mandatul comisiei se încheie la 23 decembrie 2021.

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente