Dosarul electronic al pacientului și registrul de cancer- esențiale în lupta cu afecțiunile oncologice

Implementarea noilor tehnologii și a digitalizării în oncologie oferă șansa reducerii decalajelor existente în oncologie și a salvării de vieți, a atras atenția senatoarea Nicoleta Pauliuc în cadrul dezbaterii ”eHealth în oncologie - o nouă lume a îngrijrii pacienților bolnavi de cancer”.

”Registrul bolnavilor de cancer este obligatoriu. La nivel județean avem registre funcționale doar în Cluj și Timiș, iar perioada de implementare a registrului național de cancer, potrivit Planului național de prevenire și combatere a cancerului, este 2023- 2024. Cred că s-au făcut pași înainte, mai degrabă informal decât formal, privind digitalizarea sistemului, lucru de care au beneficiat mai ales cei din orașele mai mari ale României. Așa cum arată însă desele blocări ale sistemului cardului de sănătate, suntem într-o fază de preistorie a digitalizării sănătății, dar sunt optimistă. Avem în PNRR aproximativ 400 milioane de euro pentru telemedicină, dintr-un total de 2,45 miliarde euro prevăzuți pentru sănătate. Discuția despre sănătate mi se pare importantă din perspectiva necesității adaptării sistemului sanitar la o nouă paradigmă”, a declarat senatoarea, care este și inițiator al mai mltor legi în beneficul bolnavilor de cancer, ai familiilor acestora, dar și ai supraviețuitorilor.

Un studiu european recent avertizează că Europa s-a putea afla în fața unei veritabile epidemii de cancer, pentru că, din cauza pandemiei, nu a funcționat corespunzător diagnosticarea timpurie și este nevoie de intervenții rapide și eficiente pentru îmbunătățirea managementului afecțiunilor oncologice pe tot traseul pacientului.

”Dincolo de această posibilă criză, lucrurile mergeau oricum în direcția adoptării noilor tehnologii, mai ales pe zona de tratament și comunicare. De exemplu, tratamentele împotriva cancerului au loc din ce în ce mai mult în ambulatoriu, datorită utilizării tot mai mari de medicamente orale și subcutanate. Acest lucru duce la noi provocări pentru pacienți și spitale. Provocările sunt realizarea unei comunicări adecvate între pacient și medic, lipsa aderenței, potențiale efecte secundare și impactul asupra calității vieții pacienților. Tehnologia oferă o oportunitate de a manageria mai eficient unele din aceste provocări. De asemenea, soluțiile de sănătate electronică au potențialul de a sprijini luarea deciziilor clinice prin colectarea continuă și sistematică a datelor”, a concluzionat senator Nicoleta Pauliuc, președintele Comisie pentru apărare, siguranță națională și ordine publică din Senatul României.

Potrivit acesteia, proiectul de lege privind cartea electronică de identitate ar putea permite ca, ”odată cu introducerea semnăturii electronice a fiecărui cetățean pe acest document, să avem o partiție care să permită ministerului sănătății acces la dosarul pacientului”.

Dezbaterea ”eHealth în oncologie- o nouă lume a îngrijrii pacienților bolnavi de cancer” a fost organizată, pe 24 noiembrie 2022, de revista Politici de Sănătate și Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), în scopul de a găsi acele soluții care să ajute la creionarea viitorului sănătății digitale în oncologie. Dezbaterea a avut loc în cadrul proiectului ”Împreună Învingem Cancerul” (www.cancer-plan.ro).

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente