Noile recomandări ale Consiliului UE includ strategii cuprinzătoare pentru detectarea mai rapidă a cancerului de sân, de col uterin, colorectal, pulmonar și gastric.
Consiliul propune o nouă recomandare privind depistarea cancerului pentru a reduce mortalitatea cauzată de aecțiunile oncologice și a reduce incidența formelor invazive ale bolii.
Cancerul este o boală majoră și o cauză importantă de deces în toată Europa. În 2020, aproximativ 2,7 milioane de persoane din Uniune au fost diagnosticate cu cancer.
”Cancerul este un flagel teribil, dar nu trebuie să ne pierdem speranța de a-l combate. Programele de screening pentru a detecta cancerele într-un stadiu incipient, chiar înainte ca oamenii să dezvolte simptome, pot fi un instrument eficient pentru a oferi cel mai bun tratament disponibil”,a declarat Vlastimil Válek, viceprim-ministrul Cehiei și ministru al sănătății.
European Cancer Organisation (ECO) aplaudă votul miniștrilor sănătății din UE. „Astăzi, am văzut știința transpusă în politică”, a afirmat și prof. Andreas Charalambous, președintele Organizației. „Suntem încântați că, la sfârșitul unui proces îndelungat, statele membre UE au urmat o mare parte din sfaturile oferite de Mecanismul de consiliere științifică al UE. Pot fi salvate mii de vieți dacă țările pun acum în aplicare aceste noi recomandări. Acum depinde de fiecare dintre noi să contribuim la creșterea gradului de conștientizare a recomandărilor și să sprijinim în mod activ implementarea acestora în fiecare țară din UE.”
Screeningul cancerului pulmonar, de prostată și gastric
În timp ce recomandarea anterioară de screening pentru cancer din 2003 era limitată la cancerul de sân, de col uterin și colorectal, statele membre au convenit să extindă programele de screening pentru mai multe patologii oncologice:
Implementare
Screeningul pentru cancer fiind doar un element, Consiliul recomandă, de asemenea, să se asigure proceduri de diagnostic și tratamente adecvate, în timp util și complementare pentru acele persoane cu un test de screening pozitiv. Statele membre ar trebui să ia în considerare, de asemenea, resursele umane și financiare și capacitățile de asistență medicală atunci când derulează programe de depistare a cancerului.
Acest accent pe fezabilitatea lansării programelor de screening pentru cancer vine pe fundalul pandemiei de COVID-19, care a perturbat programele de promovare și prevenire a sănătății și a afectat negativ accesul la diagnosticarea precoce și tratamentul cancerului.
Avantajele și dezavantajele screening-ului
Screening-ul face posibilă detectarea cancerelor într-un stadiu incipient sau, eventual, chiar înainte ca acestea să apară sau să devină invazive. Unele leziuni pot fi apoi tratate mai eficient, cu o șansă mai mare ca pacienții să se vindece.
Dar există și limitări inerente care pot avea efecte negative pentru populația examinată. Aceste limitări includ rezultate fals pozitive sau fals negative, supradiagnosticare și supratratamentul ulterior, precum și riscurile care provin din metodele de screening și testare.
Pașii următori
Pe baza informațiilor furnizate de statele membre, Comisia va raporta cu privire la implementarea programelor de screening pentru cancer, nu mai târziu de sfârșitul celui de-al patrulea an de la data adoptării acestei recomandări.