Registrul Național de Cancer trebuie să devină un instrument de fundamentare a politicilor de sănătate, care să permită evaluarea traseului pacienților, identificarea deficiențelor din sistem și distribuirea resurselor în funcție de nevoile reale ale fiecărei regiuni. Pentru a-și atinge acest potențial, registrul trebuie dezvoltat în consultare cu profesioniștii care îngrijesc zilnic pacienții oncologici, a afirmat conf. dr. Michael Schenker, președinte Comisia de oncologie medicală din Ministerul Sănătății, fondator Centrul de Oncologie ”Sf. Nectarie” Craiova.

Pe lângă datele epidemiologice privind incidența, mortalitatea și prevalența cancerului, registrul ar trebui să permită monitorizarea traseului pacientului și identificarea problemelor care afectează accesul la servicii oncologice.

„Registrul Național de Cancer este nu numai o bază de date în care trebuie să fie înregistrați toți pacienții diagnosticați cu cancer, este și un instrument extrem de important pentru fundamentarea politicilor de sănătate în domeniul cancerului. Și nu numai pentru ceea ce înseamnă date epidemiologice de incidență, mortalitate, prevalență și așa mai departe”, a explicat medicul.

Datele pot evidenția deficiențele regionale ale sistemului de sănătate

Una dintre funcțiile importante ale registrului ar trebui să fie calcularea automată a intervalelor dintre principalele momente ale traseului oncologic, de la primul consult și confirmarea diagnosticului până la evaluarea în comisia multidisciplinară și inițierea tratamentului. Compararea acestor intervale la nivel național și regional, inclusiv cu valorile de referință din alte țări, ar putea evidenția întârzieri și inegalități în accesul la servicii.

„Aceste intervale medii pe care le obținem prin introducerea datelor în registrul de cancer vor fi comparate cu medii naționale sau cu cele mai eficiente intervale la nivel național. Ne vom putea compara, bineînțeles, și cu valori medii din alte țări europene și nu numai. Atunci când vor fi diferențe semnificative între valorile înregistrate într-o anumită zonă și cele de referință, va trebui identificată o cauză pentru această discrepanță”, a subliniat conf. dr. Michael Schenker.

De exemplu, întârzierile în diagnostic pot indica un acces limitat la bronhoscopie, la biopsii sau o capacitate insuficientă de lucru în anatomie patologică. De asemenea, concentrarea testării genetice și moleculare în centre universitare din alte regiuni ar putea semnala lipsa infrastructurii necesare la nivel local.

Identificarea acestor probleme ar permite autorităților să stabilească mai bine prioritățile de investiții și să direcționeze resursele către zonele în care infrastructura și serviciile medicale nu răspund suficient nevoilor pacienților.

Registrele pot contribui și la evaluarea prevenției

Registrul ar trebui să includă și informații despre persoanele care participă la programele de screening și despre vaccinarea împotriva HPV. Datele privind ratele de vaccinare și distribuția lor geografică ar putea contribui la evaluarea riscurilor și la orientarea intervențiilor de prevenție și diagnostic precoce, inclusiv pentru cancerul de col uterin.

„În felul acesta, cu siguranță, vor putea fi direcționate resurse către zona respectivă pentru a spori posibilitățile de diagnostic rapid al acestor tipuri de cancer. Așadar, utilizările Registrului Național de Cancer sunt multiple”, a arătat medicul.

Pentru ca registrul să răspundă nevoilor reale din practica oncologică, este esențială consultarea specialiștilor încă din etapa de dezvoltare.

„Cu toată modestia spun că niciun profesionist nu poate ști mai bine decât noi, cei care ne ocupăm zi de zi de pacienții cu cancer, ce avem nevoie și ce ar trebui să fie inclus în acest Registru Național de Cancer”, a afirmat medicul, subliniind importanța implicării societății profesionale de oncologie în definirea conținutului și funcționalităților instrumentului.

Proiectele regionale de screening, o soluție complementară programelor naționale

În ceea ce privește prevenția și depistarea precoce, conf. dr. Michael Schenker susține dezvoltarea unor proiecte-pilot dedicate populațiilor cu risc crescut din anumite zone geografice. Acestea nu ar trebui să înlocuiască programele naționale de screening, ci să le completeze, oferind posibilitatea unor intervenții adaptate nevoilor locale și resurselor disponibile.

„Pentru România anului 2026, aceste proiecte limitate pe zone geografice și pentru anumite populații cu risc crescut sunt mult mai potrivite decât programele naționale de screening. Nu spun că acestea să nu se desfășoare, pentru că avem, cu siguranță, nevoie de programe naționale de screening. Însă cred că ar trebui să luăm în calcul și aceste proiecte mai mici, care necesită resurse mult mai mici, cel puțin din punct de vedere financiar, și care pot să ne ducă la rezultate concrete mult mai rapid”, a explicat medicul.

Potrivit acestuia, proiectele de dimensiuni mai mici pot fi mai ușor de organizat și adaptat particularităților locale, iar deciziile pot fi implementate mai rapid decât în cazul unor programe naționale care necesită frecvent intervenții la nivel central.

Creșterea cheltuielilor în oncologie trebuie analizată în context

Referindu-se la evoluția cheltuielilor pentru oncologie, medicul a subliniat că majorarea bugetului trebuie analizată în raport cu creșterea numărului de pacienți, diversificarea investigațiilor decontate și îmbunătățirea accesului la servicii medicale.

Extinderea posibilităților de diagnostic, inclusiv prin implicarea medicilor de familie în recomandarea unor investigații, a contribuit la creșterea accesului pacienților la servicii medicale și, implicit, a cheltuielilor.

„Bugetul dedicat oncologiei a crescut foarte mult, este adevărat, însă nu trebuie să uităm că, pe de o parte, numărul de beneficiari a crescut foarte mult, numărul de pacienți, iar pe de altă parte s-au îmbunătățit nu numai calitatea tratamentelor, ci și investigațiile pe care le folosim. Tipul acestor investigații decontate prin contractul-cadru a crescut, s-a diversificat și s-a îmbunătățit accesul unor specialități la aceste investigații”, a explicat conf. dr. Michael Schenker.

În acest context, Registrul Național de Cancer ar putea completa datele privind cheltuielile cu informații despre traseul pacienților și diferențele regionale de acces la servicii. Aceste informații ar oferi autorităților o bază mai solidă pentru evaluarea nevoilor și planificarea resurselor în oncologie.