Cancerul la copii - creșteri semnificative în supraviețuire

Media supraviețuirii la 5 ani, în cancerele la copiii cu vârsta de până la 14 ani, a crescut de la 69 la 74%, comparând perioadele 2010 - 2013 și 2014 - 2017.

Datele au fost făcute publice în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Dăruiește Aripi, în parteneriat cu Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică (SROHP), cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului Bolnav de Cancer, marcată la nivel mondial, pe 15 februarie.

Cancerul la copii este o boală rară (un caz la 10.000 de cazuri de cancer), în țara noastră fiind diagnosticați anual, în medie, 422 de copii și adolescenți. Potrivit studiului, creșteri semnificative în supraviețuire, de peste 10%, s-au evidențiat în tumorile solide - cerebrale și osoase - în timp ce, în cancerele hematologice, creșterea este de până la 8%. Supraviețuirea medie, pentru cazurile diagnosticate în perioada 2010 - 2017, este de 72%, comparativ cu mediile europene de referință (EUROCARE 6), de 81% - media Uniunii Europene - respectiv 71%, media Europei de Est.

„Rezultatele studiului de supraviețuire validează direcțiile strategice ale Asociației Dăruiește Aripi, și anume:  dezvoltarea de servicii integrate, conectarea tuturor specialiștilor într-o singură echipă de îngrijire și configurarea unei rețele de proximitate (la nivel local), despre care credem că va aduce șanse maxime de supraviețuire tuturor copiilor, indiferent unde locuiesc. Este motivul pentru care construim un instrument inovator, platforma Dara, un spațiu digital care conectează toate serviciile necesare copiilor cu cancer”, a afirmat Alina Pătrăhău, președintele Asociației Dăruiește Aripi.

Analiza datelor indică o diferență de supraviețuire între copii (0 - 14 ani) și adolescenți (15 - 19 ani), atât printr-o medie de supraviețuire mai mică a adolescenților (67%), pentru perioada 2010 - 2017, cât și din perspectiva progreselor înregistrate între perioadele 2010 - 2013 și 2014 - 2017, de la 65% la 68%, fiind pentru prima dată când putem să evaluăm și tendințele de evoluție a supraviețuirii. Au fost observate diferențe de supraviețuire semnificative între mediul rural (67%) și urban (75%), dar și în funcție de regiunea de domiciliu - 76% în București - Ilfov, față de 68%, în regiunile Nord-Est și Sud-Est.

„Registrul Național de Onco-Hematologie Pediatrică (RNOHP) este o bază de date ce cuprinde toate cazurile noi de cancer la copii și tineri (0-19 ani), înregistrate în toate centrele de specializate în onco-hematologia pediatrică din țara noastră. Acesta reprezintă fundamentul pe care se construiesc programele de sănătate publică dedicate copiilor cu cancer, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor acestora și ale familiilor lor”, a explicat președintele SROHP, prof. dr. Anca Coliță, managerul Institutului Clinic Fundeni.

Studiul de supraviețuire - care poate fi accesat online aici - este realizat pe baza datelor din RNOHP, proiect dezvoltat de Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică (SROHP), în parteneriat cu Asociația Dăruiește Aripi. RNOHP include 5065 cazuri raportate în perioada 01.01.2010 - 31.12.2021. Conform datelor de incidență din RNOHP, cea mai frecventă formă de cancer este reprezentată de leucemiile/cancerele de sânge (31%), urmată de limfoame (15%) și cancere ale sistemului nervos central (14%). O treime din aceste cazuri apar înainte de vârsta de 5 ani.

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente