Pacientele și supraviețuitoarele unui cancer mamar au discutat cu reprezentanții autorităților, solicitând ajutor în rezolvarea unor probleme punctuale în managementul acestei afecțiuni oncologice.
În cadrul unei ședințe de consultări care a avut loc joi la Palatul Victoria, pacientele au avut mai multe solicitări punctuale: includerea în categoria dispozitivelor medicale decontate de CNAS a mănușii/manșonului compresiv (pentru limfedem); creșterea numărului de ședințe de masaj limfatic decontate din bugetul FNUASS; peruci decontate din bugetul FNUASS; decontarea din bugetul FNUASS a cel puțin 10 ședințe de psihoterapie persoanelor diagnosticate cu cancer; includerea testului ONCOTYPE în cadrul Programului Național de Cancer - teste genetice gratuite BRCA1, BRCA; acordarea indemnizației de handicap pentru masectomie; existența navigatorilor pentru pacientele cu cancer mamar.
Reprezentanții autorităților au promis că toate aceste solicitări se vor transforma în soluții practice, concrete.
”Odată ce vom avea aprobat, prin lege, Planul Național de Luptă Împotriva Cancerului, vom avea și instrumentele necesare astfel încât să putem să gestionăm așa cum se cuvine atât partea de prevenție, cât și partea de tratament. Mai mult decât atât, este nevoie de sprijin financiar, care poate fi asigurat prin liniile de finanțare atât de la nivelul Ministerului Sănătății, cât și prin Casa de Sănătate, și sper ca odată ce vom face public soluțiile pe care le-am identificat la o parte dintre problemele semnalate de dumneavoastră, să putem să dezvoltăm și să coagulăm mai departe, astfel încât planul să poată să devină cât mai concret aplicabil. Sunt mii de oameni în România care așteaptă ca acest program să poată să devină operațional”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă. El a mai spus că ”prin persoana secretarului de stat Andrei Baciu vom coordona la nivelul Guvernului toate celelalte ministere și instituții care trebuie să ia măsuri în sensul rezolvării problemelor semnalate de dvs.”.
Potrivit dr. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, ”legat de testele genetice, noi am făcut o evaluare, dar şi un impact bugetar pentru a putea fi incluse, sperăm noi, chiar şi pentru la anul. Procedura presupune amendarea legii sănătăţii, urmată de Hotărâre de Guvern, ulterior Ordinul ministrului Sănătății, dar vom face toate demersurile. Iar pentru partea de comisii care acordă indemnizaţia de handicap, la fel, am făcut demersuri şi la Ministerul Muncii şi la Ministerul Sănătăţii, şi e o procedură care poate fi rezolvată printr-un ordin comun al celor două instituții și comunicată ulterior tuturor comisiilor. De asemenea, o serie de aspecte semnalate în cadrul discuţiilor pot fi rezolvate printr-un ordin comun între Ministerul Sănătăţii şi CNAS.”
Referitor la Planul național de combatere a cancerului, conf. dr Diana Păun, consilier prezidențial, departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială, a afirmat că președintele Klaus Iohannis ”va monitoriza cu mare atenţie apariţia legii şi implementarea lui. Planul este un proiect transpartinic. A fost o asumare de ordin tehnic, şi mă bucur că astăzi mai avem foarte puţin până a-l vedea transpus într-o lege pe care o aşteptăm la promulgare. Toate problemele semnalate de dvs. aici se regăsesc în plan, inclusiv partea de navigare. Dumneavoastră sunteţi baza conştientizării prevenţiei acestei afecţiuni, care are cea mai mare incidență și mortalitate în populația feminină din România”.
Dincolo de aceste statistici se află suferința și problemele cu care se confruntă pacientele după momentul diagnosticului. ”Cunosc foarte bine acest diagnostic, ce aţi simţit în momentul în care aţi primit acest diagnostic de cancer. Cunosc şi, sincer, am vrut poate în anumite momente să nu-mi aduc aminte, însă este extraordinar de important să împărtăşim din experienţa noastră pentru că cei care se luptă cu acest diagnostic să vadă că există viaţă şi dincolo de acesta. Vorbim foarte puţin de ceea ce se întâmplă după ce ai ajuns la linia de sosire, de discriminările supravieţuitorilor de cancer”, a declarat senator Nicoleta Pauliuc, inițiatoarea mai multor legi dedicate persoanelor cu afecțiuni oncologice (Ziua supraviețuitorilor de cancer, Dreptul de a fi uitat, Consiliere psihologică gratuită pentru pacienți și aparținătorii acestora, Concedii și indemnizații pentru aparținători).