„O altă greșeală este că aceste programe răspund mai mult la nevoile stakeholderilor decât la nevoile pacienților. De aceea este foarte important să existe și reprezentanți ai pacienților în elaborarea programelor naționale”, a declarat dr. Marilys Anne Corbex, Senior Technical Officer, OMS, Biroul regional pentru Europa, în cadrul audierii publice Schimb de opinii cu privire la programele naționale de control al cancerului (PNCC), organizată de Comisia specială pentru lupta împotriva cancerului (BECA) a Parlamentului European.
De când Organizația Mondială a Sănătății a publicat pentru prima dată Programele naționale de control al cancerului: Policies and Managerial Guidelines (Politici și orientări manageriale) în 2002, rolul acestor programe în politica națională privind cancerul a crescut enorm, în special în Europa. Dacă în 2002 doar trei state membre ale Uniunii Europene au pus în aplicare un program național de control al cancerului (PNCC), aproape toate țările UE au făcut pași decisivi în această direcție, în parte datorită inițiativei conduse de UE, cum ar fi Parteneriatul european pentru lupta împotriva cancerului (EPAAC). Potrivit OMS, un PNCC este creat pe o durată de 5- 10 ani și acoperă întreg continuumul de control și îngrijire al cancerului - prevenire, depistare precoce, diagnosticare, tratament, reabilitare, paliație și cercetare. În elaborarea și implementarea unui program național de control al cancerului sunt implicați mai mulți stakeholderi – organisme guvernamentale (ministerul sănătății, institute de sănătate publică), academicieni (din domeniul sănătății, economic), clinicieni (specialiști în oncologie, dar și în medicina primară, asistente medicale, asistenți sociali, psihologi, psihoterpeuți), ONG (asociații ale pacienților, fundații de luptă împotriva cancerului).
Referitor la prevenție, specialistul OMS a subliniat importanța ca programul național de control al cancerului să fie în corelație cu alte programe de prevenție primară („PNCC nu trebuie să fie copy paste după acestea ci să fie legătura dintre ele”), iar în ceea ce privește depistarea precoce a amintit că mai puțin de 20% din cancerele din Europa pot fi supuse screeningului, pentru celelalte existând detectarea timpurie – „screeningul țintește o populație presupus sănătoasă ca să identifice persoanele care au cancer, în timp ce depistarea precoce reprezintă o optimizare a sistemelor de sănătate prin instruirea medicilor curanți și prin conștientizarea pacienților pentru a putea să se pună un diagnostic cât mai rapid, ceea ce asigură și o rată bună de supraviețuire”.
Potrivit dr. Corbex, „cele mai frecvente erori care se fac de către țări în aceste programe naționale sunt: stabilirea de obiective nerealiste, concentrare pe noile tehnologii (shopping list), instruirea personalului este oarecum neglijată, lipsă de indicatori sau indicatori neadecvați, lipsa evaluării unui plan anterior înainte de elaborarea unuia nou, concentrare pe a introduce noul și nu pe a îmbunătății ceea ce există, concentrare pe screening, în detrimentul depsitării precoce,bugete inadecvate, lipsa planurilor de adaptare a resursei umane la obiectivele programului național.”
Și prof. Tit Albreht, Senior Health Services and Health Systems Researcher, Institutul Național de Sănătate Publică din Slovenia și coordonator al acțiunilor comune privind politica în domeniul cancerului în UE (EPAAC, CanCon, iPAAC) a remarcat o serie de deficiențe a acestor programe naționale – sprijin insuficient pentru îngrijirea paliativă, supraviețuire și psiho-oncologie, insuficientă transparență a finanțarii, rolul pacienților este foarte mic în pregătirea și implementarea programelor, aceștia fiind aproape absenți în aceste etape, chiar dacă au rol crucial (doar 8 state membre includ pacienții în aceste procese), lipsa evaluărilor directe și a seturilor de indicatori care sunt extrem de importanți pentru asigurarea calității si pentru monitorizare.
„Lupta împotriva cancerului este o provocare universală. Important este să avem sisteme eficiente și programe de prevenție și depistare. Programele naționale de control al cancerului sunt programe publice de sănătate care oferă cadrul de politici în lupta cu cancerul și care ajută sistemele de sănătate să faca față provocărilor. OMS identifică aceste mecanisme drept cele mai potrivite pentru a da soluții la nivel regional. Ele sunt foarte diferite la nivel european din cauza situațiilor demografice, politice, economice, ecologice, tehnologice și sociale diferite. (…) Să facem din îngrijirea cancerului un standard de calitate, nu un privilegiu!” a declarat Bartosz Arłukowicz, președinte BECA.
