Asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

Fotografie de la RDNE Stock project: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/spital-tratament-asistenta-medicala-medicamente-6129676/

Legea care include dreptul la servicii medicale pentru terapia durerii în ansamblul drepturilor asiguraţilor în cadrul asigurărilor sociale de sănătate a fost publicată în Monitorul Oficial din 4 iulie 2024.

În prezent, foarte puțini pacienți beneficiază de acest tip de terapie care, de cele mai multe ori, este disponibilă doar în unitățile medicale private

Potrivit documentului, asigurații au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea complicațiilor ei, pentru recuperarea după boală și pentru terapia durerii. ”Durerea este experiența senzorială și emoțională neplăcută asociată sau semănând a fi asociată cu o leziune tisulară reală sau potențială, iar serviciile medicale pentru terapia durerii reprezintă ansamblul de servicii medicale de diagnosticare, tratament și monitorizare a pacienților de toate vârstele, copii sau adulți, cu dureri acute sau cronice, având ca scop îmbunătățirea calității vieții acestora prin controlul sau înlăturarea durerii”.

În cazul asiguraților care beneficiază de serviciile medicale pentru terapia durerii, managementul durerii se realizează în cadrul medicinei bazate pe dovezi, în mod integrat și interdisciplinar, pe baza ghidurilor de practică medicală, protocoalelor naționale de practică medicală, protocoalelor operaționale de practică medicală sau a protocoalelor terapeutice.

În urma consultării cu organismele profesionale, Ministerul Sănătății, celelalte ministere și instituțiile cu rețea sanitară proprie și Ministerul Educației elaborează strategia privind formarea profesională în managementul durerii a profesioniștilor, precum și strategia privind educarea pacienților pentru prevenirea și terapia durerii.

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente