Apel la acțiune: 90% dintre pacienții cu cancer au cel puțin o afecțiune comorbidă

90% din pacienții cu cancer au cel puțin o afecțiune comorbidă

Cercetările arată că majoritatea pacienților cu cancer - până la 90%, în funcție de diferiți factori - raportează cel puțin o afecțiune comorbidă.

Cu toate acestea, „40% dintre tipuri de cancer pot fi prevenite. Dar pentru asta avem nevoie de acțiune acum,” a declarat europarlamentarul Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul European, raportorul Parlamentului European pentru Programul Independent de Sănătate al Uniunii Europene și președintele Intergrupului pentru Lupta împotriva Cancerului din PE la lansarea „Cărții Albe: Abordarea complicațiilor și comorbidităților legate de cancer”, sub egida  European Cancer Patient Coalition.

Cu acest prilej, eurodeputatul a subliniat că astăzi există oportunități de finanțare fără precedent prin Programul independent de Sănătate al UE și Programul Orizont Europa, cel mai bine finanțat Program de Cercetare din lume.

Tehnologia a avansat în toată Europa, screening-ul se face mai rapid, diagnosticele pot fi puse cu mai multă precizie. „Cancerul este o maladie aparte, cu boli asociate, care are nevoie de terapii scumpe atunci când este descoperit târziu. De aceea am tot spus și voi continua să spun: trebuie să investim mai mult în prevenție și într-un stil de viață echilibrat, să ținem aproape de specialiștii în care avem încredere și să nu cedăm în fața bolii”, a mai declarat Cristian Bușoi.

Complicațiile și comorbiditățile pot fi fatale

90% dintre pacienții cu cancer au cel puțin o afecțiune comorbidă. Complicațiile și comorbiditățile legate de cancer reprezintă o povară extrem de importantă pentru pacienții din întreaga Europă - și în multe cazuri sunt fatale. Pacienții cu comorbidități pot fi mai afectați de toxicitatea tratamentului împotriva cancerului, ceea ce poate avea un impact negativ asupra șanselor lor de supraviețuire în urma tratamentului împotriva cancerului și, prin urmare, crește riscul de mortalitate. Contrariul este, de asemenea, adevărat, deoarece atât cancerul, cât și tratamentul acestuia pot afecta rezultatele comorbidității. În plus, prevalența multor comorbidități crește odată cu vârsta și, având în vedere că populația îmbătrânește, se așteaptă ca și numărul pacienților cu cancer cu comorbidități să crească simultan. Prin urmare, este necesar să se atenueze povara comorbidităților și complicațiilor legate de cancer printr-o mai bună evaluare a riscurilor și un tratament mai bun, bazat pe o abordare convențională de detectare, care poate reduce suferința pacienților și numărul deceselor premature cauzate de complicații și comorbidități. Toate acestea evidențiază importanța primordială a comorbidităților și impactul acestora asupra tratamentului cancerului, a eficacității tratamentului, a supraviețuirii și a calității vieții. O populație din ce în ce mai numeroasă de supraviețuitori cu nevoi de îngrijire ulterioară pe termen lung și de gestionare a complicațiilor și a afecțiunilor comorbide va reprezenta o povară substanțială pentru sistemele de sănătate, precum și pentru îngrijitorii informali care le oferă un sprijin esențial.

Potrivit European Cancer Patient Coalition, „cancerul va deveni o prioritate majoră în domeniul sănătății în următorii cinci ani în UE și va juca un rol central în agenda politică prin intermediul Planului UE de combatere a cancerului.

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente