Anglia anunță lansarea unui program național de screening pentru cancerul pulmonar

Programul va utiliza dosarele de îngrijire primară ale pacienților pentru a identifica persoanele cu vârste cuprinse între 55 și 74 de ani cu antecedente de fumat și pentru a le invita la screening. Programul este sprijinit de Comitetul național de screening din Marea Britanie (UKNSC).

Profesorul John Field de la Universitatea din Liverpool, care este membru al Lung Cancer Policy Network (Rețeaua de politici privind cancerul pulmonar), a declarat: „Aceasta este o veste excelentă pentru persoanele care prezintă un risc ridicat de a dezvolta cancer pulmonar. Succesul programului de screening țintit pentru sănătatea plămânilor a fost construit pe ani de cercetare dedicată și pe sprijinul pacienților. UKNSC a utilizat datele din studiile anterioare și a demonstrat că screeningul pentru cancerul pulmonar este eficient din punct de vedere al costurilor - și, cel mai important, că screeningul pentru cancerul pulmonar salvează vieți. Anunțul recent al prim-ministrului britanic va avea un impact important asupra reducerii numărului de decese cauzate de cancerul pulmonar”. Extinderea la nivel național va însemna că aproximativ 325.000 de persoane vor deveni eligibile pentru o primă scanare în fiecare an, iar anual se așteaptă să aibă loc 992.000 de scanări. Dr. Jesme Fox, director medical la Roy Castle Lung Cancer Foundation și membru al Lung Cancer Policy Network, a declarat: ”Acesta este anunțul pe care îl așteptam. Screeningul pentru cancerul pulmonar ne permite să devansăm această boală îngrozitoare, depistând-o cu prima ocazie - de multe ori chiar înainte de apariția simptomelor - și tratând-o cu scopul de a o vindeca. Datorită succesului programului de control al sănătății pulmonare al NHS England, am reușit să depistăm peste trei sferturi dintre cancere în stadiile I și II, ceea ce dă peste cap ratele actuale. Prin extinderea screening-ului la nivel național, putem salva până la 9 000 de vieți în fiecare an, precum și reduce riscul de cancer în totalitate”.

sursa: England announces roll-out of national lung cancer screening programme - The Lung Cancer Policy Network

 

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente