Adevăratul cost al chimioterapiei

Chimioterapia pentru cancerul de sân costă economia Marii Britanii mai mult de 248 de milioane de lire sterline anual, incluzând costuri personale (out of pocket)  de peste 1.000 de lire sterline pe pacient - potrivit unor cercetări efectuate la Universitatea din East Anglia (UEA). Un studiu publicat recent este primul care investighează costul total non-medical al chimioterapiei pentru Marea Britanie.

Acesta include costul pierderii productivității, absenței la muncă și costurile personale, cum ar fi plata pentru transport și parcare pentru tratament, costul perucilor și sutienelor noi și al medicamentelor fără prescripție medicală. Echipa de cercetare de la UEA afirmă că o mai bună direcționare a tratamentului ar putea ajuta la evitarea plasării unor costuri inutile pacienților, îngrijitorilor acestora și societății în general. Prof. Richard Fordham, de la Facultatea de Medicină Norwich, a declarat: „Cancerul de sân este cel mai frecvent cancer la femei și al doilea cel mai frecvent cancer în general, cu două milioane de cazuri pe an la nivel mondial. Majoritatea pacienților necesită intervenție chirurgicală, radioterapie suplimentară, chimioterapie, terapie hormonală sau o combinație a acestora pentru a reduce riscul ca cancerul să revină. (…) Pe lângă costul tratamentului în sine, există multe costuri sociale și personale asociate cu chimioterapia. Acestea ar putea include să ne luăm timpul liber de la serviciu, să plătim transportul sau parcarea la spital, să plătim medicamente fără prescripție medicală sau suplimentele alimentare, costul perucilor, eșarfelor și sutienelor noi și costul îngrijirii informale. Dar, până acum nu s-a știut care este cu adevărat costul total al tuturor acestor lucruri. Am vrut să aflăm care este adevăratul cost total al chimioterapiei pentru pacienți, îngrijitori și societate în general, pentru tratarea cancerului de sân în Marea Britanie."

Iată o sinteză a acestor costuri. Costul total al chimioterapiei pentru cancerul de sân, în economia Marii Britanii, este de peste 248 de milioane de lire sterline. Pierderi de productivitate a societății de 141,4 milioane de lire sterline - inclusiv 3,2 milioane de lire sterline pierdute în urma mortalității premature și 133,7 milioane de lire sterline pierdute în absența muncii pe termen scurt (28,7 milioane de lire sterline) și pe termen lung (105 milioane). Costurile suplimentare includ 3,4 milioane de lire sterline asociate cu pierderile de mortalitate cauzate de tumori maligne secundare cauzate de chimioterapia adjuvantă și 1,1 milioane de lire sterline din productivitatea rezultată din furnizarea de îngrijiri informale. Pierderea productivității de 1,1 milioane de lire sterline provine din acordarea de îngrijiri informale. „Costurile din buzunar” ale pacientului pentru chimioterapie totalizează 4,2 milioane lire, sau o medie anuală de 1.100 lire per pacient.

 

Sursa: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/01/210107094607.htm

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente