Impactul diagnosticului precoce în afecțiunile oncologice

Diagnosticul precoce al cancerului poate reduce în mod eficient costurile îngrijirii medicale și mortalitatea asociată afecțiunilor oncologice. În numeroase țări, cancerul este adesea diagnosticat în stadii târzii, ceea ce duce la o supraviețuire scăzută, morbidități accentuate și costuri crescute de tratament. Eliminarea acestor întârzieri în diagnosticul cancerului și aplicarea tratamentului este critic pentru controlul afecțiunilor oncologice, atrage atenția Organizația Mondială a Sănătății. Strategiile de diagnostic timpuriu îmbunătățesc rezultatele pentru pacienți, deoarece permit acordarea de îngrijiri încă de la începutul bolii.

Există dovezi consistente că diagnosticul precoce al cancerului, combinat cu un tratament accesibil și eficient, îmbunătățește supraviețuirea și scade mortalitatea. În Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, peste 50% din scăderea mortalității prin cancer de sân la femeile cu vârsta sub 65 de ani s-a datorat îmbunătățirii diagnosticului precoce și oferirii unui tratament eficient. Scăderi similare ale mortalității prin cancer de sân au fost observate în alte țări înainte de introducerea screening-ului, datorită diagnosticului precoce îmbunătățit.

De asemenea, studiile arată că reducerea întârzierilor cu care se acordă îngrijirile are un impact semnificativ asupra rezultatelor pentru pacienți. Un studiu prezentat de OMS arată că pacienții care s-au  confruntat cu o scurtă întârziere a îngrijirilor (până la 3 luni) au prezentat o probabilitate absolută cu 7% mai mare de supraviețuire prin cancer de sân față de cei care s-au confruntat cu întârzieri moderate (3-6 luni).

 

https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/254500/9789241511940-eng.pdf;jsessionid=6AC3E3516E3B499CF9D3C801AE45C831?sequence=1

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente