Interviu cu prof. univ. dr. Patriciu Achimaș- Cadariu, președinte Societatea Română de Chirurgie și Ginecologie Oncologică (SRCGO)

România încearcă să construiască un sistem de screening pentru cancerul de sân într-un context marcat de diagnostic tardiv, mortalitate evitabilă ridicată și acces inegal la servicii medicale. De la proiectul DARIA și dezvoltarea rețelelor de screening până la managementul cancerului ovarian și al cancerului de col uterin, prof. univ. dr. Patriciu Achimaș- Cadariu oferă o radiografie a principalelor provocări și soluții din oncologia ginecologică.

Când vorbim despre diagnosticul pacientelor cu cancer mamar, care este realitatea din teren?

Realitatea este deja documentată de numeroase studii realizate de organizații non-guvernamentale, societăți profesionale și industrie. Din păcate, un pacient oncologic din România, indiferent de localizarea cancerului, inclusiv în cazul cancerului de sân, pierde un interval foarte mare de timp între apariția suspiciunii și stabilirea diagnosticului. Vorbim frecvent de peste 100 de zile. Apoi urmează un nou interval, adesea dificil de recuperat, între diagnostic și debutul tratamentului. Din perspectiva supraviețuirii, aceste întârzieri pot avea consecințe majore și reprezintă unul dintre cele mai puternice argumente pentru implementarea unui program de screening organizat.

Cum arată în prezent traseul unei paciente care ar trebui să beneficieze de screening pentru cancerul mamar?

În realitate, România nu are încă experiență în screening populațional organizat. Există câteva centre care au participat la proiecte regionale sau locale, finanțate prin fonduri europene, norvegiene sau prin inițiative ale ONG-urilor, însă acestea reprezintă excepții. Screeningul nu înseamnă doar efectuarea unei mamografii. Înseamnă identificarea grupurilor de vârstă și a grupelor de risc, informarea și invitarea femeilor eligibile, interpretarea investigațiilor de către specialiști cu experiență, recuperarea rezultatelor prin medicii de familie și orientarea pacientelor către investigații suplimentare atunci când este nevoie.

Dacă apar suspiciuni, urmează reevaluări, biopsii, eventual intervenții preventive sau tratamente specifice. Este un proces complex, care presupune infrastructură, metodologie și personal bine pregătit.

De ce este atât de importantă dezvoltarea unei rețele de screening acum?

Pentru că încercăm să recuperăm ceva ce nu am construit niciodată la nivel național. În același timp, știm că incidența cancerului de sân este în creștere. Nu cunoaștem exact dimensiunea fenomenului, deoarece raportarea cazurilor nu este întotdeauna completă, însă știm un lucru cert: România continuă să înregistreze unele dintre cele mai ridicate niveluri ale mortalității evitabile din Europa.

Dacă reușim să dezvoltăm un sistem funcțional de prevenție și diagnostic precoce, mai multe femei vor trăi mai mult și mai bine. Dar pentru asta este nevoie de un început solid și de colaborarea tuturor actorilor implicați.

Obiectivele generale ale proiectului Daria sunt dezvoltarea și implementarea unui program național integrat de screening pentru cancerul de sân, prin consolidarea capacității instituționale și operaționale a rețelei medicale implicate, creșterea accesului echitabil la servicii de prevenție și diagnostic precoce și îmbunătățirea intervențiilor centrate pe pacient la nivel național.

Există așteptări mari privind implementarea screeningului. Suntem pregătiți?

Trebuie să fim realiști. Nu puteam implementa peste noapte un screening populațional la nivel național. Nu aveam suficiente centre, specialiști și nici experiența necesară. Proiectele aflate acum în derulare, precum DARIA pentru cancerul mamar, reprezintă un model pilot care va lăsa în urmă exact ceea ce ne lipsește: centre competente, profesioniști formați și metodologii standardizate. Nu este suficient să achiziționăm aparatură. Dacă nu există specialiști care să o utilizeze și proceduri clare care să garanteze aceeași calitate peste tot în țară, riscăm să transformăm screeningul într-un proces ineficient.

Care ar trebui să fie traseul ideal al pacientei?

În majoritatea sistemelor europene performante, idealul este ca diagnosticul să fie stabilit în aproximativ 28-30 de zile de la suspiciune. Apoi, într-un interval similar, după completarea tuturor investigațiilor necesare, inclusiv testări imunohistochimice sau genetice, tratamentul ar trebui să înceapă.

În România au existat îmbunătățiri punctuale. Astăzi efectuăm mai multe testări, avem acces mai bun la anumite analize genetice și există mai multe centre de radioterapie. Totuși, aceste elemente trebuie integrate și coordonate într-un traseu coerent al pacientului.

Cum ar trebui să arate sistemul de prevenție pentru cancerul de sân după finalizarea actualelor proiecte?

Ar trebui să avem în fiecare regiune de dezvoltare centre capabile să ofere servicii de screening și diagnostic la standarde uniforme. Nu vorbim neapărat despre un singur centru fizic, ci despre rețele de unități publice și private care respectă aceleași protocoale. De asemenea, medicii de familie trebuie să devină o componentă esențială a sistemului. Ei sunt cei care pot informa pacientele, le pot orienta către screening și pot contribui la recuperarea celor care nu răspund invitațiilor.

Care sunt cele mai importante patologii gineco-oncologice care necesită intervenții prioritare?

Cancerul de sân și cancerul de col uterin rămân priorități majore de sănătate publică. În cazul cancerului de col uterin, însă, paradigma s-a schimbat radical. Nu mai vorbim doar despre screening. Avem vaccinarea anti-HPV, testarea HPV și citologia, iar toate aceste instrumente trebuie utilizate împreună.

Problema este că succesul acestor programe depinde atât de informarea populației, cât și de pregătirea profesioniștilor. Nu este suficient să identificăm leziuni precanceroase dacă ulterior nu avem capacitatea de a le trata corect și proporțional cu gravitatea lor.

Cancerul ovarian este o preocupare profesională importantă pentru dumneavoastră. Care sunt principalele probleme în această patologie?

Cancerul ovarian rămâne una dintre cele mai dificile provocări din oncologia ginecologică. Principala problemă este heterogenitatea modului în care sunt evaluate și tratate pacientele.

Există instrumente validate pentru estimarea riscului de malignitate al tumorilor ovariene. Dacă toate pacientele ar fi evaluate corect înainte de intervenția chirurgicală și cazurile suspecte ar fi direcționate către centre cu experiență, rezultatele ar fi semnificativ mai bune.

Chirurgia cancerului ovarian este una dintre cele mai complexe intervenții oncologice. În toate țările cu rezultate bune, aceste cazuri sunt concentrate în centre specializate și în mâinile unor echipe cu experiență.

Rezultatul depinde direct de experiența centrului și de volumul de cazuri gestionate. În plus, tratamentul modern al cancerului ovarian nu mai înseamnă doar chirurgie și chimioterapie. Este nevoie de o echipă multidisciplinară formată din ginecologi oncologi, oncologi medicali, anatomopatologi, imagiști și specialiști în genetică.

Ce lipsește astăzi pentru a îmbunătăți rezultatele în cancerul ovarian?

În primul rând, o stratificare corectă a tuturor tumorilor ovariene și orientarea cazurilor complexe către centrele cu expertiză reală. Există astfel de centre, atât publice, cât și private, însă sunt încă prea puține. Acestea trebuie susținute și integrate într-o strategie națională coerentă.

Cancerul ovarian este una dintre patologiile unde diferența dintre tratamentul corect și cel suboptimal se vede foarte clar în supraviețuirea pacientelor. Tocmai de aceea, organizarea traseului pacientei și accesul rapid la echipe multidisciplinare specializate sunt esențiale.