
Asociația OncoPacienților PHOENIX a testat zeci de persoane în cadrul campaniei de prevenire a cancerului de plămâni "Fumatul Te Costă Chiar Și Viața", ediția a IV-a.
Acțiunea ”Spirometrie gratuită” cu ”peekflowmetru” și ”spirometru” a adus în prim-plan prevenția prin evaluarea funcției pulmonare. La eveniment au participat 30 de persoane, în majoritate pacienți cu mai multe tipuri de cancere, dintre care 9 au fost depistați cu patologii, posibil BPOC - respectiv 33%.
”Prin acțiunea <Spirometrie gratuită> facem un pas important în față prin faptul că inițiem și posibilitatea evaluării funcției pulmonare, ca prevenire a mai multor cancere grave, în cadrul campaniei de prevenire a cancerului de plămâni <Fumatul Te Costă Chiar Și Viața>, ediția a IV-a. Important de reținut este că fumatul este atât de nociv, nu doar cel activ, cât mai ales cel pasiv. Prin inhalarea fumului se pot dezvolta boli cu riscuri mai grave, cum s-a constatat la această primă acțiune la doi soți, respectiv celui nefumător i s-a găsit o afectare mai mare a plămânului față de a soțului fumător. O altă pacientă a fost foarte surprinsă că, la vârsta de 57 de ani, i s-a găsit vârsta pulmonară de 80 de ani. Iar această acțiune marchează, în avans, <Ziua Mondială Fără Tutun>, dar ajută în special și la diagnosticarea precoce a cancerelor, ceea ce conduce la probabilitatea salvării de vieți”, a declarat Ioana Cristea, președinte Asociația OncoPacienților PHOENIX.
Ea a anunțat că Asociația va extinde programele de sprijin și va consolida campaniile de conștientizare și prevenire a mai multor tipuri de cancer cu legătura inhalării fumului de țigară, pentru un diagnostic timpuriu și tratatare imediată spre salvarea de vieți.
”Aacțiunile de acest gen, la care se face măsurarea funcției plămânului prin spirometrie, sunt o ocazie pentru a identifica, la pacienții care au o formă de cancer, dacă tutunul a afectat și plămânul. Fumatul de tutun este recunoscut ca factor de risc (și chiar cauzal, în cazul cancerului pulmonar) pentru cel puțin 8 tipuri de cancere, dar și pentru BPOC. De multe ori, la aflarea diagnosticului de cancer, fumătorii se concentrează pe tratarea acestuia și neglijează posibilitatea de a avea și alte boli. Diagnosticul precoce și inițierea tratamentului pentru BPOC ameliorează calitatea vieții pacientului oncologic dar pot și influența pozitiv, chiar și indirect, evoluția tumorii”, a afirmat și dr. Magdalena Ciobanu.