Consultații și analize gratuite în satele din România

În weekend-urile din perioada 27 septembrie - 23 noiembrie 2025, peste 1000 de persoane din mediul rural vor beneficia de testări și controale medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am făcut destul”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și ajunsă la a XII-a ediție consecutivă.

 

Investigațiile au ca scop depistarea bolilor oncologice și includ: analize de sânge și urină, ecografii mamare, consult urologic cu ecografie, test de sângerări oculte din materiile fecale, măsurarea tensiunii, glicemiei, greutății, înălțimii și calculul indicelui de masă corporală. Aceste testări vor fi realizate de către medici specialiști, asistente medicale, și elevi voluntari de la școli postliceale sanitare.

Caravana ajunge anul acesta în județele Argeș (comunele Priboieni și Ștefan cel Mare), Olt (Scărișoara), Brașov (Șoarș și Dumbrăvița), Covasna (Barcani și Zagon) și Vâlcea (Mihăiești). Calendarul ediției din 2025:

  • 27 septembrie, 4 și 5 octombrie - Priboieni, jud. Argeș
  • 4, 11 și 12 octombrie - Scărișoara, jud. Olt
  • 11, 18 și 19 octombrie – Ștefan cel Mare, jud. Argeș
  • 18, 25 și 26 octombrie - Șoarș, jud. Brașov
  • 25 octombrie, 1 și 2 noiembrie –Dumbrăvița, jud. Brașov
  • 1, 8 și 9 noiembrie - Barcani, jud. Covasna
  • 8, 15 și 16 noiembrie – Zagon, jud. Covasna
  • 15, 22 și 23 noiembrie - Mihăiești, jud. Vâlcea

Vor fi organizate câte două vizite în fiecare sat. La prima vizită vor fi recoltate probe de sânge și urină, iar la a doua vizită – programată în weekendul următor, după sosirea rezultatelor analizelor – se vor alătura și medicii pentru investigații mai amănunțite. Costul total al analizelor de care poate beneficia o persoană în cadrul caravanei poate ajunge până la 1.600 lei.

Pe lângă testările medicale gratuite, caravana aduce și o importantă componentă educațională pacienților din mediul rural. Aceștia vor fi în dialog constant cu medicii și voluntarii despre importanța prevenției și investigațiilor medicale, vor avea acces la pliante și broșuri informative și vor fi încurajați să folosească instrumente digitale pentru informații și educație medicală.

„Prin această caravană încercăm să aducem asistența medicală mai aproape de oameni, mai ales acolo unde accesul la servicii medicale este redus sau greu accesibil. Prevenția și depistarea la timp a bolilor oncologice pot salva vieți, dar pentru asta trebuie să le oferim tuturor românilor șansa la testări gratuite, indiferent unde locuiesc.” – spune Cezar Irimia, președinte FABC.

Pe parcursul celor unsprezece ediții precedente, caravana a testat peste 12.600 de persoane din localități rurale din 34 de județe, cu implicarea a peste 600 de medici, asistente și studenți sau elevi voluntari. Doar în ultimii 7 ani, caravana a facilitat diagnosticarea a cel puțin 34 de cazuri de cancer (mamar, de prostată și de piele).

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente