Supraviețuitorii cancerului, pierduți în tranziție – cum îmbunătățim îngrijirea post- tratament?

Ultimii ani au adus progrese remarcabile în îngrijirea cancerului. Datorită avansului în detecția precoce, a tratamentelor inovatoare și înțelegerii bolii, pacienții câștigă mult mai mulți ani de viață.  ”Cu toate acestea, acest succes a dezvăluit o nouă provocare: mulți supraviețuitori se trezesc pierduți în tranziție și nu găsesc îndrumări clare cu privire la îngrijirea post-tratament”, atrage atenția prof. dr. Csaba Laszlo Degi, președinte European Cancer Organisation (ECO).

 

Care sunt provocările supraviețuitorilor cancerului?

Supraviețuirea cancerului înseamnă mai mult decât finalizarea tratamentului. Este vorba de a prospera în fața unor provocări unice cu care se confruntă fiecare supraviețuitor. Îngrijirea post- tratament este componenta critică menită să sprijine supraviețuitorii de cancer în revenirea la o viață normală. În ciuda creșterii ratei de supraviețuire, multe persoane care au trecut peste o afecțiune oncologică se trezesc fără îndrumarea de care au nevoie pentru a naviga în acest nou capitol al îngrijirii post- tratament în mod eficient. Supraviețuirea implică provocări fizice, psihosociale și economice.

 

Care sunt consecințele acestei lipse de îndrumări?

Ca impact imediat, se constată oportunități ratate de intervenție timpurie și sprijin, scăderea semnificativă a funcționării pacientului din cauza lipsei de sprijin în timp util și inegalitatea în accesul la serviciile de îngrijire pentru supravieţuire.

Consecințele pe termen lung implică suferință prelungită și scăderea calității vieții, anxietate crescută, depresie și sentiment de abandon, poveri financiare inutile din cauza îngrijirii întârziate sau improprii.

 

Care este situația supraviețuitorilor din România?

Proiectul CANPRIM, derulat din septembrie 2020 până septembrie 2022, a fost primul studiu național din România privind nevoile psihosociale ale pacienților oncologici aflați în asistența primară. Colaborând cu Societatea Națională de Medicina Familiei, proiectul a avut ca scop identificarea suferinței psihosociale și dezvoltarea unui cadru pentru o îngrijire primară mai bună. Proiectul a subliniat rolul crucial al medicinei de familie în reducerea suferinței provocate de cancer. De asemenea, a oferit o bază pentru implementarea unui screening al distresului oncologic și a evidențiat importanța integrării îngrijirii psihosociale în asistența medicală primară pentru supraviețuitorii de cancer.

 

Cum pot fi remediate toate aceste probleme? Cine este responsabil?

Fiecare actor din sistemul de sănătate poate lua măsuri în sprijinul supraviețuitorilor cancerului. Furnizorii de servicii medicale pot adopta instrumente standardizate de evaluare a nevoilor, pot dezvolta modalități clare de  clar accesare a serviciilor de îngrijire și pot participa la programe de formare specializate privind îngrijirea supraviețuitorilor. Factorii de decizie pot implementa politici care să stimuleze colaborarea între spitale și asistență medicală primară, pot aloca fonduri pentru cercetare și dezvoltarea unor programe de îngrijire a supraviețuitorilor și pot stabili reglementări naționale în acest sens.

Asociațiile de pacienți sunt responsabile cu creșterea gradului de conștientizare privind opțiunile de îngrijire pentru supraviețuire și pot colabora cu furnizorii de servicii medicale pentru a se asigura că perspectivele pacientului sunt încorporate în modelele de îngrijire.

Nu în ultimul rând, cercetătorii pot efectua studii longitudinale privind eficacitatea pe termen lung a modelelor de îngrijire pentru supraviețuire și pot investiga modalități inovatoare pentru abordarea nevoilor psihosociale ale supraviețuitorilor de cancer.

Valentina Grigore

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente