Generația X și milenialii prezintă un risc mai mare pentru 17 tipuri de cancer comparativ cu generațiile anterioare

Cel mai nou studiu al American Cancer Society arată că generația X și milenialii sunt mai expuși riscului de a dezvolta multe tipuri de cancer decât predecesorii lor. Acest lucru este în concordanță cu un număr tot mai mare de dovezi care arată că unele forme de cancer, cum ar fi cele de intestin, sân și pancreas, sunt din ce în ce mai frecvente în rândul tinerilor.

Acest nou studiu a analizat datele a aproape 24 de milioane de pacienți cu cancer, colectate din registrele de cancer din SUA pe o perioadă de 20 de ani, începând cu anul 2000. Echipa de cercetare a clasificat datele în funcție de tipul de cancer, sex și cohorta de naștere - perioada de cinci ani în care s-au născut pacienții. De asemenea, au efectuat o ajustare statistică pentru a lua în considerare faptul că, pentru toată lumea, cu cât înaintezi în vârstă, cu atât sunt mai mari șansele de a dezvolta cancer.

Analizând ratele celor mai frecvente 34 de tipuri de cancer (cele care au înregistrat cel puțin 200.000 de cazuri în cele două decenii), studiul oferă cele mai clare dovezi de până acum privind schimbarea imaginii numărului de persoane care suferă de cancer, precum și momentul și motivul apariției acestuia.

În mod șocant, 17 tipuri diferite de cancer devin din ce în ce mai frecvente în cohortele mai tinere analizate. De exemplu, persoanele născute în 1990 erau de două până la trei ori mai predispuse să dezvolte cancere de intestin subțire, tiroidă, rinichi și pancreas decât cele născute în 1955. De asemenea, s-a constatat că persoanele născute mai recent, fac cancer la o vârstă mai fragedă. La toate vârstele și toate tipurile de cancer, cele mai spectaculoase creșteri ale numărului de cazuri au fost cele ale pancreasului și intestinului subțire la persoanele sub 30 de ani. În unele cazuri, cum ar fi cancerul intestinal, incidența crescută la generațiile mai tinere a inversat chiar o tendință anterioară, de scădere, observată la generațiile anterioare - ceea ce sugerează că progresele anterioare în materie de sănătate publică sunt acum pierdute.

Schimbări de stil de viață și de comportament

De ce generația X și milenialii sunt mai predispuși la anumite tipuri de cancer decât generațiile părinților și bunicilor lor? Răspunsul se află, probabil, în schimbarea stilului de viață și a comportamentului. Alimentația necorespunzătoare și comportamentul din ce în ce mai sedentar sunt doi „vinovați probabili”. Zece dintre cele 17 tipuri de cancer identificate, cum ar fi cancerul de intestin și de sân, au fost asociate cu obezitatea. SUA, ca multe alte țări, se confruntă cu o epidemie de obezitate, cu rate care cresc de la an la an. Există tot mai multe dovezi care sugerează că obezitatea în copilărie sau la vârsta adultă timpurie, poate crește riscul anumitor tipuri de cancer. Un factor conex, care este probabil să fie important, este creșterea consumului de alimente ultraprocesate. Acestea au fost asociate cu o probabilitate crescută de apariție a cancerului. Creșterea consumului excesiv de alcool, în special în rândul femeilor din generația millennial, a fost evidențiată de autorii studiului ca o cauză a creșterii ratelor de cancere hepatice și esofagiene observate în rândul acestei cohorte specifice.

Între timp, la bărbați, autorii studiului au observat o tendință în formă de „U” (ceea ce înseamnă că ratele au scăzut după un vârf inițial, apoi au început să crească din nou) pentru sarcomul Kaposi și cancerul anal - două tipuri de cancer asociate cu infecția cu HIV. După o perioadă de scădere a ratelor, această tendință a fost inversată pentru cohortele născute începând cu mijlocul anilor 1970. Această evoluție reflectă recrudescența recentă a ratelor de infectare cu HIV în SUA. Infecția cu virusul papiloma uman (HPV) - un virus cu transmitere sexuală cunoscut ca fiind cauza cancerului de col uterin - ar putea fi, de asemenea, un factor în creșterea ratei cancerului anal. Se estimează că 90% din cancerele anale sunt cauzate de infecția cu HPV.

Interesant este faptul că, spre deosebire de tendința observată în cazul cancerului anal la bărbați, studiul a observat o scădere accentuată a riscului de cancer de col uterin la femeile născute în cohorta de nașteri din 1990 - primele care au fost vaccinate împotriva HPV. Atunci când vaccinurile împotriva HPV au fost lansate pentru prima dată, acestea au fost furnizate numai fetelor, ceea ce înseamnă că bărbații tineri din această generație nu au fost protejați.

În timp ce unele dintre schimbările observate de cercetători în ratele de cancer pot fi atribuite schimbărilor generaționale în stilul de viață și comportamentele cu legături cunoscute cu cancerul, acestea nu pot explica toate schimbările observate, cum ar fi creșterea leucemiei. Autorii notează că trebuie depuse mai multe eforturi pentru a înțelege cauzele cancerelor. Fără a ști pe deplin de ce aceste forme de cancer devin mai frecvente, va fi dificil să se ia măsuri adecvate pentru a inversa aceste tendințe.

Unele tipuri de cancer devin, de fapt, mai puțin frecvente în generațiile tinere. Studiul a arătat o scădere constantă a riscului de a dezvolta cancer pulmonar pentru generațiile succesive. Persoanele născute în 1990 au de cinci ori mai puține șanse de a dezvolta afecțiunea decât cele născute în 1955. Progrese similare încep să fie observate și în cazul melanomului, unde persoanele născute în 1990 au fost mai puțin expuse riscului decât orice altă cohortă născută în ultimii 50 de ani.

Aceste tendințe reflectă succesul campaniilor de sănătate publică menite să descurajeze consumul de tutun și să încurajeze un comportament în ceea ce privește protecția împotriva razelor soarelui. Ele evidențiază modul în care schimbarea comportamentului și alegerile mai sănătoase pot reduce riscul de a face cancer.

 

sursa

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente