În fiecare an, se înregistrează 13.000 de cazuri noi și peste 7.000 de decese din cauza cancerului colorectal. Mortalitatea prin acest tip de cancer a înregistrat o creștere în România.
Proiectul-pilot de screening pentru cancerul colorectal s-a desfășurat în 4 regiuni de dezvoltare (București-Ilfov, Muntenia-Sud, Sud-Est și Sud-Vest), cu o populație țintă totală de peste 200.000 de persoane testate cu vârsta între 50 și 74 de ani, din care peste 50% au provenit din grupuri vulnerabile. De asemenea, proiectul a avut ca obiective dezvoltarea cadrului de implementare a unui program național de screening organizat pe baze populaționale, în conformitate cu Recomandarea Consiliului Uniunii Europene privind screeningul pentru cancer și implementarea ghidurilor europene pentru asigurarea calității în programele de screening pentru cancerul colorectal, astfel încât serviciile preventive oferite să fie eficace și accesibile în condiții de egală calitate și siguranță pentru toate categoriile socio-economice.
”În absenţa screeningului în populaţia generală, numărul de cazuri va creşte până în 2024. Este demonstrat că 60% din mortalitatea prin cancer colorectal ar putea fi prevenită prin programe de screening. Diagnosticat în stadii precoce, cancerul colorectal este curabil. Poate fi prevenit prin rezecţia endoscopică a polipilor adenomatoşi, leziuni premaligne, diagnosticate la persoane simptomatice sau asimptomatice în condiţiile screeningului”, a explicat prof. dr. Cristian Gheorghe, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Programului de Screening pentru Cancerul Colorectal.
Proiectul-pilot de screening pentru cancerul colorectal este finanțat din Fondul Social European, Programul Operațional Capital Uman.
”Avem rezultate extraordinare din care putem învăța ceva, pentru a putea îmbunătăți umătoarele proiecte din fonduri europene nerambursabile, cum ar fi cele din Programul Operațional Sănătate. În următoarea etapă programatică ar putea continua aceste proiecte la un alt nivel. (…). Însă trebuie să investim în educarea populației, care trebuie să înțeleagă că screeningul poate salva vieți, la un moment dat. De foarte multe ori, pacienții vin la spital când nu se mai poate face nimic”, a afirmat dr. Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății.