De la 1 septembrie 2023, la Spitalul Clinic Filantropia din Capitală se efectuează teste gratuite pentru femeile din București și din țară.
Pachetele de screening combinat (formate din examen Babes Papanicolaou si tipaj HPV) sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB).
Aceste testări sunt recomandate femeilor cu vârsta între 21 și 65 de ani, din București și din țară.
Pachetele de screening combinat sunt disponibile gratuit, decontate de Casa de Asigurări în baza cardului de sănătate și a cărții de identitate, fără bilet de trimitere, dar în sistem programat.
Programările se pot face online, pe site-ul spitalului: https://programari.spitalulfilantropia.ro/programarionline, în cadrul specializării Obstetrică-Ginecologie.