Primele modele de interoperabilitate a datelor în lume au fost făcute în domeniul sănătății, unde au un dublu impact, a explicat Sabin Sărmaș, președintele Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților.
Astfel de modele oferă pacientului posibilitatea de a primi o opinie sau un tratament la distanță și, mai important, oferă posibilitatea de a utiliza datele în scopuri de cercetare, posibilitatea de a avea seturi de date curate, care urmăresc niște standarde și care pot fi folosite ulterior pentru a genera tratamente personalizate, pentru a folosi algoritm de inteligență artificială, pentru a genera noi tipuri de tratamente, pentru o detecție mai mai rapidă a unor afecțiun, etc.
”Una dintre prioritățile mandatului meu a fost cea a legii interoperabilității. În Parlament am făcut un cadru legal care vizează și zona de sănătate, care ne ajută să avem un management coerent al datelor și să folosim datele care sunt colectate de fiecare instituție în parte. Modul în care se face managementul datelor în sistemul de sănătate și modul în care se realizează acest schimb de date între instituțiile medicale este o provocare foarte mare. (…) O altă provocare este cea a securității cibernetice. Cred că ar trebui să oferim un cadru legal care să oblige instituțiile din sistemul medical să aleagă soluții care respectă anumite standarde de securitate cibernetică”, a spus Sabin Sărmaș în cadrul dezbaterii ”eHealth în oncologie- o nouă lume a îngrijrii pacienților bolnavi de cancer”, care a avut loc pe 24 noiembrie la Palatul Parlamentului.
Acesta a atras atenția că nu sunt suficiente soluțiile de securitate cibernetică, ci este nevoie și de politici care pot asigura o reziliență cibernetică.” Este o diferență între securitatea cibernetică a unei instituții și reziliența cibernetică. Reziliența reprezintă capacitatea de a-ți reveni în urma unui atac cibernetic și este important să existe o strategie de reziliență cibernetică, o strategie de protejare împotriva atacurilor cibernetice, pentru că aveți de-a face cu date private, cu date ale pacienților care, odată accesate sau făcute public, pot să producă daune extrem de mari”.
El a mai anunțat adoptarea în Parlament a Legii privind organizarea DNSC - Direcționatul Național de Securitate Cibernetică. ”Cred că România face cei mai buni și mai rapizi pași din Europa în privința securității cibernetice. Avem șansa de a găzdui acel centru de competență și excelență în domeniul securității cibernetice în România- este prima agenție europeană găzduită în România. Ne va ajuta foarte mult să accesăm mai ușor fonduri și sunt foarte multe fonduri din vreo patru- cinci programe, gestionate de această agenție. Vom reuși să avem o resursă de finanțare puternică la nivel european, dar gestionată din țara noastră. Vom avea mecanisme mai simple pentru companiile și instituțiile din țara noastră. DNSC-ul este instituția care poate sprijini domeniul medical”.
Dezbaterea ”eHealth în oncologie- o nouă lume a îngrijrii pacienților bolnavi de cancer” a fost organizată, pe 24 noiembrie 2022, de revista Politici de Sănătate și Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), în scopul de a găsi acele soluții care să ajute la creionarea viitorului sănătății digitale în oncologie. Dezbaterea a avut loc în cadrul proiectului ”Împreună Învingem Cancerul” (www.cancer-plan.ro).