Fiecare centru va răspunde unuia dintre domeniile de importanță strategică din cadrul misiunilor UE din cadrul Orizont Europa: Cancer; Adaptarea la schimbările climatice, inclusiv transformarea societală; Oceane sănătoase, ape de interior și zona costieră; Orașe inteligente, climatic neutre; Sănătatea solului și a alimentelor.
Investiția prin Planul Național de Redresare și Reziliență (Componenta 9 - Suport pentru Sectorul privat, Cercetare, Dezvoltare și Inovare) vizează crearea, operaționalizarea și dezvoltarea a cinci Centre de Competență la nivel național prin constituirea de parteneriate public-privat pentru a crea masa critică, interdisciplinaritatea și competențele necesare adresării provocărilor societale asociate celor cinci misiuni UE din cadrul Orizont Europa.
De asemenea, Centrele de Competență urmăresc să adreseze și fragmentarea tematică existentă la nivelul sistemului național CDI (CDI) și reprezintă un instrument de tip rețea de excelență pentru creșterea șanselor de succes la misiunile UE din cadrul Orizont Europa.
Depunerea cererilor de finanțare se face în perioada 1 octombrie- 16 noiembrie 2022, iar publicarea listei finale cu proiectele propuse pentru finanţare va avea loc pe 27 decembrie 2022.
Bugetul alocat prezentului apel de proiecte, pentru întreaga perioadă de derulare a proiectelor complexe, este de 123.355.000 lei (echivalentul în lei a 25.000.000 Euro). Valoarea maximă acordată de la bugetul competiției pentru un proiect complex este de 24.671.000 lei (echivalentul în lei a 5.000.000 euro) pentru o durată de implementare de 36 luni.
Ghidul aplicantului poate fi consultat AICI.