”Legea se înscrie în coordonatele Planului național de combatere a cancerului, subsecvent planului european în domeniu. După Franța, Belgia, Luxemburg și Țările de Jos, iată că și România a legiferat dreptul de a fi uitat al supraviețuitorului de cancer”, a afirmat inițiatoarea legii.
Legea prevede că, în situația încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supraviețuitorului de cancer informații și documente în vederea evaluării riscului pentru preluarea, respectiv menținerea în asigurare, acesta are dreptul de a nu le furniza pe acelea care vizează afecțiunea oncologică, dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic. În cazul supraviețuitorului de cancer al cărui diagnostic a fost pus înainte de vârsta de 18 ani, termenul este de 5 ani de la data încheierii protocolului oncologic. Totodată, distribuitorii de asigurări au obligația de a înscrie acest drept în mod clar, concis, ușor de înțeles şi vizibil în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime în documentele prin care solicită informațiile și documentele în vederea evaluării riscului, sub sancțiunea nulității relative a contractului de asigurare.
În plus, inițiativa prevede că, la propunerea institutelor oncologice, prin normele de aplicare a legii, Ministerul Sănătății elaborează termene reduse față de termenul de 7 ani pe categorii de vârstă și tipuri de afecțiuni oncologice ale supraviețuitorilor de cancer, pe baza datelor științifice privind progresele terapeutice.