150 molecule noi în 2023, maximum 90 de zile pentru evaluare în 2024

Razvan-Prisada - molecule noi aprobate

Când vorbim de accesul la tratamente inovative, există un decalaj destul de mare (peste 800 de zile întârziere) comparativ cu alte state ale Uniunii Europene până la momentul în care o parte din acestea sunt disponibile pacienților români.

Potrivit dr. farm Răzvan Prisada, președintele Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), prin reorganizarea începută în 2022 s-a ajuns la un interval de aproximativ 5 luni, de la 20 de luni, pentru aprobarea moleculelor noi.

”Scopul final este să ajungem în 2024 la termenul de maximum 90 de zile. Numărul de dosare a crescut. În anul 2021 au fost 113 molecule noi aprobate (decizie pozitivă), în anul 2022- 135 molecule noi, iar în primele două luni din 2023 au fost 37 de molecule noi aprobate  - până la finalul anului estimăm că vom avea peste 150 de molecule noi aprobate”, a anunțat Răzvan Prisada.

În activitatea de evaluare a medicamentelor în vederea includerii în Lista privind denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații în sistemul public de asigurări de sănătate, atribuția ANMDMR este cea de evaluare a tehnologiei medicale în vederea emiterii unei decizii de includere necondiționată/condiționată sau de neincludere, care apoi este adoptată prin modificarea HG 720.

Decizia de includere necondiționată înseamnă că medicamentul va fi rambursat pe indicațiile pentru care este autorizat pentru pacienții din România fără alte piedici legate de alte contracte pe care producătorul le are sau nu cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Includerea condiționată (contracte cost/volum) presupune adăugarea unei etape  după obținerea deciziei de la ANMDMR, și anume încheierea unui contract cu CNAS. Decizia de neincludere înseamnă că medicamentul evaluat nu întrunește punctajul prevăzut de lege.

”Când există o decizie, ANMDMR o transmite către Ministerul Sănătății și CNAS. Există de cel puțin 2 ori pe an propuneri de modificare a HG 720 care ajunge la MS și care are nevoie și de avizul Ministerului de Finanțe. În această etapă, lucrurile durează ceva mai mult, până la momentul la care este trecută prin ședință de Guvern modificarea HG 720. În prezent, media este de câteva luni bune. Acești timpi se adaugă perioadei totale de așteptare”, a mai explicat președintele Agenției.

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente