140.000 de persoane participă la un studiu al NHS pentru depistarea cancerului

În cadrul celei mai recente campanii de depistare a cancerului în stadii incipiente prin teste de sânge, NHS a anunțat că peste 140.000 de persoane vor participa la această testare care detectează peste 50 de tipuri de cancer.

Depistarea timpurie este crucială în cazurile de cancer, deoarece tratamentul poate începe înainte de apariția simptomelor. Acest test ar putea detecta tipuri de cancere care, de obicei, sunt greu de depistat. "NHS nu va sta pe loc în eforturile noastre de a depista cancerul din timp și de a salva mai multe vieți, dezvoltând modalități noi și inovatoare de a detecta mai devreme cancerele; de la caravanele de screening la testele genetice, dorim să facem cât mai ușor posibil pentru cei mai expuși la risc să obțină teste vitale, care salvează vieți”, a declarat Amanda Pritchard, director executive al NHS.

Depistarea tipurilor de cancer cu ajutorul unui test de sânge

Studiul NHS-Galleri a invitat voluntari din Marea Britanie să își facă un test de sânge la o clinică mobilă. Participanții urmează să se prezinte la alte două programări în următorii doi ani.

Acțiunea  face parte din obiectivul Planului pe termen lung al NHS de a depista mai multe tipuri de cancer într-un stadiu incipient. În plus, studiul NHS-Galleri abordează cancerul în combinație cu alte măsuri de screening, inclusiv cu instruirea farmaciștilor pentru depistarea simptomelor de cancer.

Participanții la studiu au între 50 și 77 de ani și nu prezentau simptome de cancer la momentul respectiv. Clinicile mobile se vor întoarce în orașe pentru a-i monitoriza pe voluntari la aproximativ un an de la programarea inițială.

Testul de sânge funcționează prin descoperirea unor modificări chimice în fragmente de ADN care se elimină din tumori în fluxul sanguin. Cercetările inițiale arată că testul de sânge ar putea detecta tipuri de cancer care sunt dificil de identificat la timp, cum ar fi cancerul intestinal și cel pulmonar. Co-investigatorul șef al studiului NHS-Galleri, profesorul Charles Swanton, a declarat: "Acesta este un studiu cu adevărat mare și important și este o realizare uriașă faptul că am înrolat până acum 140.000 de voluntari în studiu. În timp ce primul an al studiului poate detecta cancere care există de ceva timp, al doilea și al treilea an oferă cea mai bună oportunitate de a explora beneficiile așteptate ale depistării de forme de cancere într-un stadiu incipient, când tratamentul are, în general, mai mult succes. Acest lucru ne va ajuta să aflăm cum ar putea fi utilizat testul alături de programul existent de screening al cancerului din cadrul NHS."

Număr record de controale pentru cancer

Studiul NHS-Galleri este cea mai recentă abordare a NHS pentru depistarea cancerului. Alte măsuri includ caravane mobile pentru screening-ul cancerului pulmonar și de ficat, fonduri alocate pentru ca farmaciile să își instruiască personalul în vederea depistării cancerului și scanere mobile care vizitează comunitățile locale pentru a oferi scanări neinvazive. Toate aceste abordări au avut ca rezultat un număr record de persoane care au fost verificate pentru diferite tipuri de cancer. Peste 2,6 milioane de persoane au fost îndrumate pentru efectuarea de controale pentru cancer între aprilie 2021 și martie 2022, iar peste 640.000 de persoane au început tratamentul pentru cancer din martie 2020.

 

Sursa:  www.healtheuropa.com/140000-people-join-nhs-trial-to-detect-types-of-cancer/116793/

Proiectul “Împreună învingem cancerul” este realizat cu sprijinul

Proiectul este derulat de grupul de Oncologie din cadrul ARPIM și companiile membre ARPIM, alături de revista Politici de Sănătate
DISCLAIMER Medical: Informațiile de pe platformă sunt furnizate numai pentru informații generale. Nu trebuie privite ca un sfat medical și nu trebuie să reprezinte un înlocuitor al consultării profesionale cu un furnizor de asistență medicală calificat și familiarizat cu nevoile dumneavoastră medicale individuale.
Termeni și condițiiPolitica de confidențialitate
Toate drepturile rezervate - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente